Funcționarii publici amenință cu proteste din septembrie, dacă Legea salarizării nu se aplică conform negocierilor. Precizări de la SNFP
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici solicită Guvernului să se implice în aplicarea salarizării personalului plătit din fonduri publice conform negocierilor, în caz contrar avertizând că vor declanșa acțiuni de protest, începând cu luna septembrie.
Potrivit unui comunicat al SNFP remis miercuri, 23 august, funcționarii publici din cadrul mai multor ministere și instituțiile subordonate acestora nu beneficiază, conform complexității muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%, iar reîncadrarea personalului în funcții publice de stat cu salarizarea aferentă nu s-a realizat pentru mai multe categorii de funcționari publici.
Sindicaliștii susțin că este vorba de funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerului Justiției.
De asemenea, la nivelul Ministerului Mediului nu au fost echivalate salariile pe funcții publice similare, iar la nivelul Ministerul Sportului, Transporturilor, Culturii se menține o salarizare ce nu corespunde pregătirii profesionale a angajaților.
Totodată, în document se mai spune că salarizarea angajaților din prefectură nu este în concordanță cu complexitatea activității desfășurate și corelate cu celelalte instituții teritoriale subordonate ministerelor, iar în cadrul administrației publice locale — primării, consilii județene, există discrepanțe salariale majore pe funcții publice similare și în neconcordanță majoră cu deciziile Curții Constituționale.
„Această situație preconflictuală ne-a determinat să solicităm o întâlnire, în regim de urgență, cu Prim-ministrul României, Mihai Tudose, pentru a identifica soluții în vederea preîntâmpinării eventualelor acțiuni de protest la nivelul administrației publice locale și centrale, precum și pentru a evita îndepărtarea salariaților din administrația publică de politicile publice stabilite de Guvernul României”, a declarat președintele SNFP, Sebastian Oprescu.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale