FOTO, VIDEO Tren de epocă, unicat în România, la primul drum pe ruta Zlatna – Alba Iulia: O modalitate inedită de a duce turiștii din prezent în trecut
Trenul de epocă, unicat în România, achiziționat și recondiționat de Primăria Zlatna, a ajuns, sâmbătă, pentru prima dată, la Alba Iulia, în gara Bărăbanț.
Primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran, a precizat că acest drum a fost unul de probă, pentru a vedea care sunt costurile cu deplasarea, urmând să facă demersurile necesare pentru ca trenul să circule regulat, în funcție de solicitări. Acesta funcționează, pe linii cu ecartament normal, pe lemne și cărbuni, iar viteza maximă la care poate ajunge este de 15 km/h.
Prin punerea regulată în funcțiune a trenului, se dorește și atragerea turiștilor din Alba Iulia, respectiv Cetatea Alba Carolina, în Zlatna, unde, potrivit primarului Silviu Ponoran, există obiective care merită vizitate. ”Vrem să facem o societate de dezvoltare intercomunitară care să lege acest tren de programele turistice ale cetății. În Zlatna, la fel, să creăm un traseu, scurt de câteva ore, în care turiștii să poată să viziteze obiectivele importante ale unui oraș cu 2.000 de ani de istorie. Avem, totuși, ce să mai arătăm”, a spus edilul.
Silviu Ponoran a afirmat că trenul de epocă ar putea fi închiriat pentru realizarea unui film, în acest sens existând deja solicitări.
Locomotiva a fost fabricată în anul 1906 la Borsig, lângă Berlin, iar Primăria Zlatna, printr-un proiect în colaborare cu CJ Alba, a cumpărat-o cu 4.000 de euro și a investit 150.000 de euro pentru recondiționarea sa. Totodată, pe lângă aceasta, s-au mai achiziționat trei vagoane, unul fabricat în 1909 fabricat la Győr și alte două fabricate la Budapesta în 1902, respectiv 1896.
Locomotiva, denumită ”Crăița”, face parte din patrimoniul național al României, categoria Tezaur, și nu a mai funcționat de mai bine de 20 de ani. Potrivit primarului Silviu Ponoran, în secolul XX, locomotiva transporta marfă în Piața Obor după care a ajuns în zona Covasna unde transporta lemne.
Locomotiva, ce face parte dintr-o serie limitată de 6 astfel de vehicule, a fost achiziționată în 2013 de Primăria Zlatna, iar în ultimii ani a stat într-un depou din Sibiu, fiind, apoi, restaurată la Cluj.
Locomotiva a fost pusă în funcțiune cu sprijinul Transferoviar Călători. T.F.C va ajuta Primăria Zlanta pentru a opera viitoarele curse.
[nggallery id=1130]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război
Elevii militari, alături de veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, din județul Alba: Distincții și pachete cadou, oferite de Ziua Veteranilor de Război Elevi și reprezentanți ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și ai Centrului Militar Județean Alba i-au vizitat astăzi pe veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial din județul Alba. Vizitele s-au înscris […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica