FOTO ȘTIREA TA: Drumul Beldiului, din Teiuș, distrus de utilajele care lucrează la autostrada Sebeș-Turda. Mai mulți cetățeni se plâng că își strică mașinile
Mai mulți cetățeni din localitatea Beldiu, cara aparține de orașul Teiuș, se plâng de starea proastă a drumului, după ce, susțin ei, că acesta se strică tot mai tare pe zi ce trece, din cauza utilajelor care lucrează la autostrada Sebeș-Turda și la organizarea de șantier din zonă.
Un cititor al site-ului ziarulunirea.ro ne-a trimis câteva imagini însoțite de un mesaj, în care spune că drumul este o adevărată ”provocare” pentru locuitorii din Beldiu, dar și pentru cei care muncesc în zonă, carosabilul fiind plin de gropi.
”Constructorul autostrăzii face praf drumul din cauza mașinilor agabaritice care transportă agregate la autostradă și stația de betoane, iar locuitorii din Beldiu și nu numai, își <rup> mașinile. Oare primăriei nu îi pasă, sau nu se vede?…”, a transmis cetățeanul.
Acesta spune că drumul Beldiului a fost asfaltat până la calea ferată, iar când firma a văzut că e organizarea de șantier a autostrăzii a renunțat să-l facă până la intersecția cu DN1, pentru că drumul nu e proiectat să reziste și nu poate oferi garanție. Deci, pe lângă că au fost întrerupte lucrările, acum se distruge și ce s-a lucrat până în prezent, a mai transmis cititorul.
––––––––––––––––––––––––––––––––
Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pe adresa [email protected], iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.
[nggallery id=3453]
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA | „A oprit în mijlocul drumului”. Instructor auto din Alba Iulia, surprins încălcând regulile de circulație
„A oprit în mijlocul drumului”. Instructor auto din Alba Iulia, surprins încălcând regulile de circulație Un instructor auto din Alba Iulia a fost surprins încălcând regulile de circulație pe o stradă din municipiu, marți, 23 iunie 2026. Mai exact, bărbatul a ,,oprit” autoturismul chiar pe carosabil, iar elevul aflat în afara mașinii a fost nevoit […]
VIDEO ȘTIREA TA | Depășire riscantă pe un drum din Alba: Șofer de Audi, la un pas să provoace o tragedie
Depășire riscantă pe un drum din Alba: Șofer de Audi, la un pas să provoace o tragedie Un șofer din Alba a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie pe un drum din județ, în data de 21 iunie 2026, în jurul orei 16:15. Mai exact, incidentul rutier, care a avut loc, cel […]
VIDEO ȘTIREA TA | Locuitorii de pe o stradă din Alba Iulia, deranjați că gunoiul se ridică la 4 dimineața: ,,O gălăgie imensă, ne dau deșteptarea să mergem la talcioc oare?”
Locuitorii de pe o stradă din Alba Iulia, deranjați că gunoiul se ridică la 4 dimineața: ,,O gălăgie imensă, ne dau deșteptarea să mergem la talcioc oare?” Mai mulți locuitori ai unei străzi din Alba Iulia își exprimă nemulțumirea față de programul de colectare a deșeurilor, după ce utilajele și muncitorii de la salubritate au […]








