Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Monden-Clubbing

FOTO: Doi dintre jurnaliştii ziarului Unirea prezenţi la întâlnirea de 25 ani de la terminarea Colegiului HCC

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

25 ani de la absolvirea Colegiului HCC03Foştii elevi ai Colegiului Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia s-au întâlnit astăzi, după două decenii şi jumătate de la absolvirea prestigiosului liceu. La ora 11.00, absolvenţii din cele 6 clase ale Colegiului au intrat în Sala profesorală unde actualul director a ţinut un discurs copiilor de atunci care au coborât apoi la poza de grup din faţa instituţiei de învăţământ. Puţin după ora 12.00 a sunat iarăşi clopoţelul, iar fiecare clasă a intrat alături de diriginte în fostele săli de curs pentru a răspunde prezent la  strigarea catalogului şi pentru a povesti noile evenimente de viaţă.

Cu toate că ultima întâlnire a fost acum 5 ani, iar foştii elevi nu au fost în formaţie completă emoţiile revederii au fost mari pentru cei aproximativ 100 de absolvenţi prezenţi la întâlnire. Lucrurile s-au schimbat în Colegiul Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” de când a terminat şcoala „promoţia 1984 – 1988”. La acea vreme erau trei profiluri de mecanică, două de matematică fizică şi unul de chimie. Dintre foştii profesori care au predat atunci şi sunt şi acum în activitate la HCC îi amintim pe profesorul de fizică Marin Roşca, profesoara de biologie Ana Milea şi profesoara de chimie Elena Iordănescu.

Pentru că un astfel de moment trebuie sărbătorit, foştii elevi au organizat o petrecere în această seara, ce va începe la ora 18.00, la localul de la Pensiunea Cerbu Arini din Sebeş.

Anca Dinică şi Robert Ghergu, doi dintre jurnaliştii ziarului „Unirea” au făcut parte din „promoţia 1984 – 1988” a Colegiului Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” fiind prezenţi şi de această dată, la fel ca şi la fiecare revedere.

Mai multe poze pot fi văzute pe pagina de Facebook a Ziarului Unirea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Punguta cu doi bani Regia: Gabriela Dumitru Cu: Ciprian Niculae, Voicu Hetel, Marius Nanau, Oana Banuta, Liliana Donici Gen Film: Teatru Durată: 39 min Rating: AG „Punguta cu doi bani” este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea