Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

FOTO: Canalizarea din Vinerea va deveni funcţională – Amplasamentul pe care va fi construită staţia de pompare şi conducta de refulare a fost predat constructorului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Lucrările la viitoarea staţie de pompare care va permite punerea în funcţiune a canalizării din localitatea Vinerea vor demara în scurt timp. Administraţia publică locală a oraşului Cugir a participat la predarea către constructor a amplasamentului pe care va fi construită staţia de pompare şi conducta de refulare.

vinerea1Au fost prezenţi reprezentanţi ai contractantului, SC Apa CTTA, ai constructorului S.C Art Instal SRL precum şi ai furnizorilor de gaze, electricitate şi telefonie, în vederea identificării pe teren a reţelelor existente. Viitoarea staţie de pompare va fi construită la intrare în Vinerea şi va avea rolul de a prelua apele uzate din localitate şi a le pompa către staţia de epurare din Cugir.

Potrivit primarului Adrian Teban, această investiţie este aşteptată de mai mult timp şi rezolvă problema canalizării din Vinerea: “Am discutat în repetate rânduri cu conducerea S.C. Apa CTTA Alba Iulia despre posibilităţile de a pune în funcţiune reţeaua de canalizare din localitate, în condiţiile în care, pe fondurile europene accesate de operatorul de apă, nu s-a aprobat construirea staţiei de epurare în aval de Vinerea. Soluţia găsită o reprezintă această staţie de pompare care va prelua şi va transporta apele uzate către staţia de epurare din Cugir. Potrivit termenului de execuţie al lucrării, ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului vinerenii să poată simţi beneficiile sistemului de canalizare, introdus de administraţia locală de mai mult timp.” a declarat edilul.

Conform proiectului tehnic, sunt prevăzute a se executa: staţia de pompare, o conductă de canalizare de 122 m şi o conductă de refulare în lungime de 5.500 m. Investiţia este de peste 1.570.000 lei (fără TVA) şi se realizează cu fonduri europene, în cadrul proiectului “Extindere reţele de canalizare în municipiul Alba Iulia, municipiul Blaj şi oraşul Cugir etapa a II-a”. Acesta este un nou proiect promovat de SC APA CTTA ALBA din fondurile neutilizate ale proiectului iniţial “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apa si apă uzată din judetul Alba „, în baza căruia în Cugir au fost extinse reţelele de canalizare, a fost modernizată staţia de tratare şi a fost construită staţia de epurare.

La dimensionarea staţiei de epurare a apelor uzate din oraşul Cugir s-a luat în considerare şi debitul de apă uzată din localitatea Vinerea, care urmează să fie adus prin staţia de pompare.

[nggallery id=380]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO: Prima ediție a „Cupa Primăverii 2024”. Ce sporturi au fost organizate de IPJ Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO: Prima ediție a „Cupa Primăverii 2024”. Ce sporturi au fost organizate de IPJ Alba IPJ Alba a organizat pe data de 25 aprilie, prima ediție a „Cupa Primăverii”. Participanții s-au întrecut într-un turneu de fotbal și concurs de crossfit.  La data de 25 aprilie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Biroul Pregătire Profesională, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea