DUMINICĂ: Concert extraordinar de colinde tradiționale românești, la Alba Iulia. Aproape 100 de artiști, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba invită albaiulienii, la sfârşitul acestei săptămâni, la un concert extraordinar de colinde. Evenimentul se va desfăşura duminică, 18 decembrie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, şi va fi o premieră naţională ca număr de interpreţi participanţi dar şi ca aranjament muzical.
În cadrul concertului vor evolua aproape 100 de artişti care vor aduce în faţa publicului albaiulian colinde tradiţionale româneşti într-un aranjament muzical unic, pus în scenă pentru prima dată în ţară. Conducerea muzicală şi scrierea întregului aranjament muzical sunt asigurate de profesorul Alexandru Pal.
„Am vrut să încheiem într-un mod unic acest an plin în evenimente culturale şi am pregătit un concert excepţional de colinde tradiţionale româneşti. Vor aduce vestea curată a Naşterii Domnului artişti de renume într-un aranjament muzical unic, evenimentul fiind cu adevărat o premieră naţională. Ne bucurăm să ne fie aproape 100 de artişti îndrăgiţi, păstrători ai valorilor populare româneşti, ai cântecului şi colindelor noastre tradiţionale” a spus profesorul Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Concertul de colinde al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba este precedat de un alt eveniment – Târgul de Crăciun al Meşterilor Populari, care va avea loc în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. La târg vor participa meşteri populari din judeţele Alba, Sibiu, Cluj, Maramureş, Hunedoara, Bucureşti, Teleorman şi Mureş. Cele două evenimente sunt organizate de Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO Elevi de la „Colegiul Național Lucian Blaga” din Sebeș, vizită la Parlamentul European de la Bruxelles
Elevi de la „Colegiul Național Lucian Blaga” din Sebeș, vizită la Parlamentul European de la Bruxelles Săptămâna trecută, un grup de 13 elevi de la „Colegiul Național Lucian Blaga” din Sebeș, coordonați de doamnele profesoare Todor Cornelia si Crișan Monica au fost beneficiarii unei mobilități de grup la Charberoi și Bruxelles, Belgia, mobilitate finanțată de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare