Avram Iancu şi arta militară la români

Avram Iancu este simbolul luptei de eliberare naţională şi socială a românilor din Transilvania, de sub jugul asupririi austro-ungare.

În 1948, în Europa se aprinsese vâlvătaia revoluţiilor progresiste, care a cuprins şi provinciile româneşti. Ţările Române se găseau în plin proces de modernizare a societăţii, iar la orizont se întrezăreau elementele coagulante pentru realizarea visului milenar al românilor – crearea României Mari. Istoria a creat şi a adus în fruntea poporului român acele personalităţi politice şi culturale, menite a defini şi a sintetiza căile de urmat pentru înfăptuirea dezideratului suprem-Unirea cea Mare.

Respingerea hotărârilor de la Blaj din 3/15 mai 1848, proclamarea de către Dieta de la Cluj a anexării Transilvaniei la Ungaria şi mai ales măcelul de la Mihalţ din 21 mai/2 iunie, l-au convins pe Avram Iancu, că doar lupta armată a rămas singura soluţie pentru ca românilor să li se recunoască drepturile lor legitime.

În acest scop, Avram Iancu a chemat poporul la arme, organizând direct mobilizarea acestuia în mai multe localităţi. La 28mai/9 iunie 1848, vorbind la târgul de la Câmpeni, în faţa unei  umeroase asistenţe, aspus:,,Toată Europa se înarmează pentru a izbândi libertatea. Românii să se pregătească, de asemenea, fiindcă a sosit timpul să fie şi ei liberi…Să va faceţi lănci şi să vă îndreptaţi coasăle”. Îndemnul său a fost primit cu multă însufleţire de către cei de faţă şi mulţi alţii, care au pornit să se înarmeze, în condiţii extrem de dificile, întrucât ,,românului în patria sa nu-i era iertat să se înarmeze”.

Concomitent cu înarmarea febrilă a maselor, Avram Iancu a desemnat comandanţii zonelor probabile de apărare.

După organizarea militară a Apusenilor în zone de apărare, Avram Iancu a luat unele măsuri pentru o rapidă instruire a celor înrolaţi şi a organizat un exerciţiu de alarmă la 29 mai/10 iunie 1848. Cu ocazia alarmei a fost experimentată şi organizarea celor prezenţi pe grupe de luptă, cete, fiecare dintre ele comandată de un căpitan.

Avram Iancu devenea Prefectul Legiunii Auraria Gemina, de numele căruia se leagă atât apărarea munţilor, cât şi izbânda ideii de libertate naţională a tuturor locuitorilor din Transilvania, adevăratul comandant al rezistenţei armate în Munţii Apuseni, care a întocmit un plan de rezistenţă clar şi ingenios.

Planul se întemeia pe utilizarea condiţiilor naturale ale terenului muntos, bine cunoscut moţilor, şi pe împrejurarea că adversarul nu s-ar fi putut folosi pentru transportul trupelor sale şi armamentul greu din înzestrare decât de trei şosele mai importante de pătrundere în cetatea Apusenilor. Toate căile de comunicaţii au fost asigurate contra oricărei tentative de pătrundere a inamicului prin diferite procedee: folosind cete ţărăneşti , blocarea unor drumuri prin baricade din copaci tăiaţi şi bolovani, instalarea serviciilor de cercetare şi alarmare la punctele obligatorii de trecere.

Aprovizionarea oastei cu alimente era asigurată de comandamentele de centurii, tribunate şi legiuni, apelându-se la sprijinul locuitorilor, la rechiziţie din zonele unde se găseau concentrate forţele revoluţionare şi, în ultimă instanţă, la capturi de la inamic.
Măsurile de apărare întreprinse de Avram Iancu şi colaboratorii săi apropiaţi s-au dovedit judicioase şi oportune.

La 29 septembrie/10 octombrie 1848 Kossuth Lajos a lansat un ultimatum către românii transilvăneni prin care le cerea ca întermen de 8 zile să depună armele şi să dea ascultare guvernului de la Pesta.

Ultimatumul nu a fost acceptat de români şi, în consecinţă, Consiliul Naţional Român de la Sibiu a aprobat, la 9/21 octombrie 1848, ca forţele revoluţionare române să riposteze cu armele.

Oastea populară a vitejilor lăncieri-moţi, condusă de ,,Craiul Munţilor” şi eroicii lui prefecţi, tribuni, centurioni, etc. au înscris, pe timpul celor aproape zece luni de lupte grele, una dintre cele mai dramatice şi mai eroice pagini din întreaga noastră istorie a luptei pentru eliberare socială şi naţională.

Încercările inamicului (avându-l în frunte pe generalul Iosif Bem), din prima parte a anului 1849 de a pătrunde în cetatea naturală a Munţilor Apuseni, organizată de jur împrejur pentru apărare, au fost concentrate îndeosebi pe văile Someşului, Calatei, Arieşului, Crişului Alb şi Crişului Negru.

Toate acţiunile de a pătrunde în munţi au fost sortite eşecului.

În acţiunile militare purtate de oastea revoluţionară, comandanţii legiunilor au dovedit iscusinţă şi au aplicat cu măiestrie principiile tactice ale luptei armate: şi-au proporţionat just forţele avute la dispoziţie în raport cu obiectivul urmărit, ilustrative în acest sens fiind luptele din împrejurimile Blajului şi Aiudului; şi-au concentrat forţele şi mijloacele în sectoarele principale ale luptelor, cum au fost cele de pe văile Arieşului, Ampoiului, la Ponor, Baia de Criş, ş.a. unde, de altfel, s-au obţinut succesele cele mai însemnate; şi-au conceput dispozitivul de aşa manieră încât apărarea a fost organizată circular şi eşalonat. Ceea ce a permis lovirea inamicului succesiv şi permanent, pe măsura înaintării forţelor acestuia; au recurs la cele mai ingenioase metode, forme şi procedee de luptă-apărarea pe direcţii, bararea trecătorilor, ambuscade, lovirea inamicului pe căile de apropiere, hărţuirea, învăluirea flancurilor adversarului, etc.

Numai prin efortul conjugat al tuturor, Avram Iancu instaurează o adevărată ,,republică românească” în Apuseni, acel ,,ţinut al minelor” care a devenit ,,centrul adevăratului război naţional”.

Avram Iancu, în calitate de comandant al forţelor revoluţionare din Apuseni a utilizat în  mod judicios şi exact forme superioare de pregătire tactică şi de luptă, variate forme şi procedee  de  ducere  a luptei, importante  principii  ale  artei  militare, cum  ar  fi  concentrarea eforturilor pe direcţiile cele mai probabile de atac din partea inamicului, repartizarea proporţională a forţelor şi  mijloacelor în funcţie de situaţiile create în momentele decisive ale luptei, realizarea surprinderii în acţiuni, ş.a.

Este meritul lui Avram Iancu de a fi ştiut să adapteze împrejurărilor excepţionale create de revoluţia de la 1848 modalitatea tradiţională de luptă a poporului român în faţa invadatorului puternic-războiul popular. Acesta a realizat o serioasă şi solidă sinteză între experienţa luptei multiseculare de apărare a independenţei şi principiile noi de organizare şi acţiune a armatei în epoca modernă, care va sta la baza creării sistemului militar naţional modern.

Col.(r) dr. ing. Avădanei Constantin

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---