Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Angajații care au abonamente la clinicile private, scutiți de plata impozitului în limita a 400 de euro pe an

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

clinicaUn angajat care alege să deţină un abonament de servicii medicale va fi scutit de plata impozitului, în limita a 400 de euro pe an. Guvernul României a adoptat, prin OUG nr. 3/6 ianuarie 2017, prin care se introduce deductibilitatea pentru abonamentele de servicii medicale.

Măsura decisă de Guvern are ca scop atât scăderea presiunii pe sistemul medical de stat, cât şi încurajarea dezvoltării mai rapide a infrastructurii medicale private româneşti. Patronatele din domeniul sanitar estimează că s-ar putea dubla astfel numărul de abonamente medicale, în următorii 4 ani. Un milion de români au un abonament de sănătate, la o clinică privată.

De la 1 februarie, orice angajat care are un abonament de servicii medicale private va fi scutit de plata impozitului, în limita a 400 de euro pe an.

Pentru a beneficia de facilitatea fiscală, abonamentul medical trebuie dus angajatorului, care va face el apoi deducerea de impozit din veniturile totale ale angajatului. Contravaloarea se va regăsi în salariu.

“Este o măsură realizată în spiritul echităţii şi al transparenţei, reprezentând o normalizare a pieţei de profil. Tocmai de aceea, avem convingerea că această modificare a Codului Fiscal va fi optimizată pentru a cuprinde, în final, şi precizarea referitoare la angajator, astfel încât noua prevedere să se aplice şi la abonamentele de servicii medicale suportate de angajator, acestea fiind un beneficiu oferit angajaţilor”, consideră Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED.

Membrii patronatului consideră că cele două produse – asigurările de sănătate şi abonamentele medicale – pot coexista, deoarece răspund unor nevoi diferite: în timp ce abonamentele acoperă integral zona de prevenţie şi educaţie medicală, de care este atâta nevoie în România, asigurările reprezintă un instrument financiar care acoperă un risc medical şi care poate fi accesat în cazuri medicale grave, care necesită spitalizare sau intervenţii chirurgicale, se arată într-un comunicat al PALMED.

“Considerăm că această măsură va duce, pe termen lung, la o dezvoltare mai rapidă a sistemului medical din România, prin sumele pe care furnizorii privaţi le vor reinvesti în deschiderea de noi clinici şi spitale la nivel naţional şi prin consolidarea infrastructurii medicale, în ansamblu. Acest rol asumat de companiile medicale private preia şi din presiunea existentă în acest moment pe sistemul medical public şi oferă o alternativă viabilă de educaţie şi prevenţie medicală, dar şi de diagnostic şi tratament”, este de părere Cristian Hotoboc.

Un raport GfK pe tema serviciilor medicale publice şi private din România arată că piaţa de servicii medicale private are un potenţial semnificativ de creştere, în condiţiile în care majoritatea românilor (93%) sunt asiguraţi doar ai sistemului de sănătate de stat şi doar un procent foarte mic are fie un abonament la o clinică privată, plătit integral sau parţial de compania pentru care lucrează (2%), fie o asigurare privată de sănătate (2%). În plus, aproape 4% dintre români nu deţin niciun fel de asigurare.

În acest moment, un abonament medical mediu costă 120 de euro pe an.

sursa: digi24, mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tichete Paşte 2024: Câți bani pot primi angajații, în plus, de sărbătorile pascale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tichete Paşte 2024: Câți bani pot primi angajații, în plus, de sărbătorile pascale Chiar dacă bonusurile de Paşte nu sunt atât de populare ca primele de Crăciun, perioadă care coincide cu bilanţul unui an, există diverse forme de recompensare a angajaţilor care nu încarcă fiscal angajatorul. Cadoul în numerar de 300 lei este asimilat veniturilor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea