Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

ADR CENTRU ATRAGE FONDURI EUROPENE PENTRU DEZVOLTAREA REGIUNII PRIN POR 2014-2020

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Lansat în urmă cu un an, Programul Operațional Regional 2014-2020 are un buget de peste 828 milioane euro fonduri europene nerambursabile, alocate celor 6 județe din Regiunea Centru, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Fondurile se pot solicita pentru investiții în proiecte de transfer tehnologic, dezvoltarea mediului de afaceri, scăderea emisiilor de carbon, restaurarea și regenerarea patrimoniu cultural, drumuri, dezvoltarea structurilor turistice din stațiuni, modernizarea serviciilor și locuințelor sociale, modernizarea unităților de educație, dar și în dezvoltarea orașelor și comunităților urbane.

Până în prezent pe acest program au fost lansate 16 apeluri de proiecte, din care mai sunt deschise depunerii de proiecte 9 apeluri. Acestea se pot consulta pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, secțiunea Ghiduri 2014-2020/Ghiduri deschise depunerii. Până în 15 iunie 2017, Un număr de 723 proiecte au fost depuse de către consiliile județene, primării, ONG-uri, precum și de către antreprenori, pentru solicitare de fonduri. Toate proiectele depuse au intrat în analiza experților ADR Centru, din care 502 au trecut toate etapele de evaluare, urmând a intra la contractare, în funcție de bugetul existent pe prioritățile depuse. Situația detaliată a proiectelor depuse pe POR 2014-2020 o puteți obține accesând link-ul: http://regio-adrcentru.ro/situatia-proiectelor-depuse-2/. Un număr de 15 contracte de finanțare, prin care sunt atrase fonduri de 161,25 milioane lei, au fost contractate până în prezent. Pentru a vedea situația contractelor semnate puteți accesa secțiunea ”Proiecte contractate” din site-ul www.regio-adrcentru.ro.

”Pentru a maximiza rata de succes a cererilor de finanțare depuse, la fiecare lansare de apel de proiecte, ADR Centru organizează mai multe evenimente, în calitate de Organism Intermediar pentru POR, în vederea prezentării pe înțelesul tuturor a informațiilor prevăzute de ghiduri. Încercăm să răspundem cât mai rapid, iar unde nu sunt destul de clare informațiile primite, revenim după ce ne consultăm cu MDRAPFE, care are rolul de Autoritate de Management a programului. Scopul nostru este să atragem fondurile pentru dezvoltare, prin semnarea contractelor de finanțare pe suma disponibilă, și apoi să susținem beneficiarii în implementarea proiectelor. Aceste fonduri atrase în regiune înseamnă beneficii pentru cetățeni, noi locuri de muncă, atragerea de turiști, înseamnă siguranță socială și dezvoltare economică”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Proiect „Sprijin acordat în perioada 01.06.2015 – 31.12.2017 pentru OI din cadrul ADR Centru în implementarea, monitorizarea, informarea şi comunicarea la nivel regional a POR 2014 – 2020, respectiv pentru închiderea POR 2007 – 2013”, cu o valoare totală de 29.552.859,00 lei, din care contribuția FEDR este de 50%, adică 14.776.429,50 lei.

ADR CENTRU Str. Decebal, 12, 510093, Alba Iulia, România Tel.: 0258 – 818616 , 0258 – 815622, Fax: 0258 – 818613 Internet: www.adrcentru.ro, e-mail: [email protected]

www.inforegio.ro

Inițiativă locală.  Dezvoltare Regională.

Investim in viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea