Ştirea zilei

Zona de dezvoltare economică din Municipiul Alba Iulia, mai aproape de realizare. A fost eliberat Certificatul de urbanism pentru elaborarea PUZ-ului

Ioana Oprean

Publicat

în

Zona de dezvoltare economică din Municipiul Alba Iulia, mai aproape de realizare. A fost eliberat Certificatul de urbanism pentru elaborarea PUZ-ului

Zona de dezvoltare economică din Alba Iulia, un proiect de mare importanță, este tot mai aproape de a fi realizat, viceprimarul Emil Popescu, declarând că a fost eliberat Certificatul de urbanism în scopul elaborării Planului Urbanistic Zonal.

Petrecerea Divorțaților

„Unul din proiectele pe care le considerăm de mare importanță pentru Municipiul Alba Iulia este înființarea Zonei de dezvoltare economică, în proximitatea localității noastre.

Este o promisiune pe care am făcut-o cetățenilor orașului iar materializarea ei presupune parcurgerea unor etape bine stabilite.

În faza inițială a fost identificat terenul necesar unei astfel de zone cu profil tehnologic, logistic și de servicii, în sud-estul orașului, la confluența centurii ocolitoare cu culoarul de transport feroviar paneuropean și cu autostrada A10 Sebeș-Turda.

Zilele trecute am mai făcut un pas indispensabil realizării acestui proiect: Primăria Municipiului a eliberat Certificatul de urbanism în scopul elaborării PUZ-ului.

Este inutil să precizăm ce importanță strategică și socio-economică are această zonă pentru oraș și județ, chiar pentru întreaga regiune. Preocuparea noastră va fi să dezvoltăm la nivel optim infrastructura necesară bunei desfășurări a activității investitorilor pe care preconizăm că o să îi atragem”, a transmis viceprimarul Municipiului Alba Iulia, Emil Popescu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

29 octombrie 2026 | Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie?

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Levi Polgar ar urma să primească titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud”: Va participa ultramaratonistul la ceremonie? În 29 octombrie 2026, de la ora 15.30, la Colegiul Național „Bethleen Gabor”, ar urma să aibă loc ceremonia de decernare a titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Aiud” ultramaratonistului aiudean Levi Polgar. Evenimentul este […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea

Ioana Oprean

Publicat

în

Balul Bobocilor 2026, la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia: Votează-ți acum favoriții pentru Miss și Mister Unirea Balul Bobocilor de la Colegiul Național ,,Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, se va desfășura anul acesta în data de 20 noiembrie 2026, la Casa de Cultură […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari

Ioana Oprean

Publicat

în

Mănăstirea Romano-Catolică din Vințu de Jos: Finanțare pentru lucrări de urgență, prin Timbrul Monumentelor Istorice 2026, pentru lăcașul de cult construit de refugiați bulgari Parohia Romano-Catolică Vințu de Jos se numără între entitățile care obțin finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, în Sesiunea I 2026, Subprogramul Intervenții de Urgență. Raportul final al Institutului Național al […]

Citește mai mult