Zeci de lăutari au fost reţinuţi pentru înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii. Printre cei ce au să cânte în această noapte după gratii se regăsește și fratele regretatului Ion Dolănescu.
Zeci de lăutari au fost reţinuţi pentru înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii. Printre cei ce au să cânte în această noapte după gratii se regăsește și fratele regretatului Ion Dolănescu.
Constantin Dolănescu, fratele regretatului Ion Dolănescu, se numără printre zecile de lăutari din Dâmboviţa ce au fost reţinuţi pentru înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii. Ei sunt acuzaţi că au luat bani pe nedrept de la stat, aducând dovezi false potrivit cărora, activitatea lor a fost afectată de pandemia de COVID-19.
În realitate însă, încasau şi sumele de la stat, dar cântau şi la evenimente private, care nu ar fi trebuit să aibă loc.
„Ca urmare a activităţilor de cercetare desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare 24 de mandate de aducere. Toate persoanele au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020- aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a banuiților ar fi fost afectată de pandemia de COVID – 19.
În baza declaraţiilor întocmite în fals, lăutarii ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1.550.000 de lei.
Printre cei vizaţi de anchetă se află şi fratele regretatului artist Ion Dolănescu – Constantin Dolănescu.
În total, 23 de lăutari vor cânta după gratii în această noapte, iar mâine vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Targovsite pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reuters: Bugetul pe 2027, testul care poate costa România ratingul de țară Învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu pune capăt unui impas politic care a durat aproape șase luni, însă noua formulă de guvernare este departe de a garanta stabilitatea pe termen lung. Presa internațională avertizează că acordul dintre partidele care susțin Executivul este fragil, […]
Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani”
Pensiile indexate și alocațiile copiilor majorate din 2027. Florin Manole: „Trebuie să facem rost de bani” Ministrul desemnat al Muncii, Florin Manole, a declarat marți, 20 octombrie 2026, că pensiile ar trebui indexate, iar alocațiile pentru copii ar putea fi majorate, deși Guvernul nu a discutat încă această posibilitate. Florin Manole a primit aviz pozitiv, […]
21-25 octombrie 2026 | Alba Iulia găzduiește Summitul Tinerilor 11: Cinci zile de dialog, învățare și idei pentru viitorul tineretului din România
Alba Iulia găzduiește Summitul Tinerilor 11: Cinci zile de dialog, învățare și idei pentru viitorul tineretului din România Alba Iulia, Capitala Tineretului din România în 2026, devine, în perioada 21–25 octombrie, punctul de întâlnire al tinerilor, liderilor și organizațiilor implicate în dezvoltarea mișcării de tineret din România. Cea de-a 11-a ediție a Summitului Tinerilor propune […]
