Weekend tumultos pentru polițiștii din Alba! Aceștia au intervenit la peste 60 de solicitări, majoritatea sesizate prin 112, constatând 33 de infracțiuni și aplicând 479 de amenzi
Weekend tumultos pentru polițiștii din Alba! Aceștia au intervenit la peste 60 de solicitări, majoritatea sesizate prin 112, constatând 33 de infracțiuni și aplicând 479 de amenzi
Conform IPJ Alba, în perioada 25 – 26 ianuarie 2020, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba au intervenit la 63 de evenimente, din care 62 au fost solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112.
Au fost constatate 33 de infracţiuni şi au fost aplicate 479 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 125.325 lei, din care 16 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 457 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative. Dintre sancțiunile la regimul rutier, 285 au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.
Au fost reţinute 40 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare. Din cele 36 de permise reținute, 6 au fost pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 6 pentru depășirea, cu peste 50 de kilometri / oră, a limitei maxime de viteză.
Dintre infracțiuni, 14 au fost constatate în flagrant. Totodată, polițiștii au luat măsura reținerii față de două persoane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
