Vremea (re)negocierilor în PNL Alba. Declarații contradictorii ale lui Florin Roman și Dorin Nistor
Prim-vicepreședintele PNL Alba, Florin Roman, neagă faptul că în PNL Alba ar exista tensiuni între vechii și noii liberali, în ciuda declarațiilor publice din ultimele zile care demonstrează de fapt contrariul.
Prima declarație publică, care face încă vâlvă în interiorul fuziunii locale, s-a petrecut duminică și l-a avut ca mesager pe Teodor Atanasiu, care a demonstrat cu această ocazie că este încă liderul de facto al vechiului PNL Alba.
Astfel, din “aproape candidat” și „aproape câștigător” al Primăriei Sebeș, Dorin Nistor, cunoscut ca un apropiat al lui Mircea Hava, a devenit brusc cel care “pleacă din poziția de perdant” în competiția internă pentru stabilirea candidatului.
Vizibil surprins, Nistor, care considera că are absolut toate atuurile să candideze și să câștige din partea PNL Sebeșul – primul în sondajele de opinie, experiența și succesul unei campanii similare la Sebeș, rezultatul obținut la alegerile din 2012, sume considerabile de bani investite în el ca și candidat etc – a reacționat spunând că a fost o neașteptată lovitură sub centură din partea colegilor și că regula stabilită clar la fuziune a fost că PNL Alba își desemnează candidații la primării după rezultatele pe care le obțin în sondajul intern.
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținute de vechii liberali, prim-vicepreședintele PNL Alba, Florin Roman, a ținut să sublinieze că rezultatele obținute în sondajuele de opinie nu reprezintă singulul criteriu de alegere al candidaților. Ci că sunt altele, la fel de importante pe care organizația județeană le ia în considerare în evaluarea finală, cum ar fi activitatea politică, contribuția la acțiunile organizației etc
Vechiul și noul din PNL Alba pare că se află acum în tatonări pentru noi negocieri. Mesajul transmis duminică de Teodor Atanasiu, prim-vicepreședintele PNL la nivel național, pare să fi fost adresat în primul rând vechilor liberali care consideră că li se cuvine mai mult de la partenerii lor de fuziune – un fost PDL ce domină județul de mai bine de zece ani sub conducerea lui Mircea Hava și Ion Dumitrel. Și doar în al doilea rând mesajul se adresează noilor liberali (ex PDL-iști), care vor trebui să ofere ceva consistent pentru a îl avea pe Dorin Nistor candidat la Sebeș.
E vremea împărțirii candidaturilor, a funcțiilor, e vremea precampaniei electorale, deci e vremea negocierilor. Căci ce este poltica dacă nu arta negocierii !?!
Bogdan Presecan
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
