Vouchere sociale 2023: Urmează o nouă tranşă de bani pe cardurile sociale „Sprijin pentru România”
Beneficiarii cardurilor pentru alimente, acordate în cadrul programului naţional Sprijin pentru România, se vor bucura în curând de o nouă tranșă de 250 de lei.
Citește și: Vouchere pentru alimente 2023: Când vor fi încărcate cardurile în luna august 2023 cu noua tranșă în valoare de 250 de lei
Românii cu venituri reduse, printre care se numără pensionari, persoane cu handicap şi alte categorii defavorizate primesc, o dată la două luni, câte 250 de lei pe cardurile sociale, bani cu care îşi pot cumpăra alimente. Este un sprijin aşteptat de aceşti oameni care reuşesc, astfel, să îşi cumpere mâncarea cea de toate zilele şi să-şi facă provizii de ulei, zahăr, făină şi alte produse importante în cămară.
Anul acesta sunt acordate şase tranşe de câte 250 de lei. Primele tranşe au fost acordate în lunile februarie, aprilie şi iunie. Asta înseamnă că luna aceasta urmează a intra pe carduri o nouă tranşă de bani. De regulă, acestea sunt alimentate în prima jumătate a lunii.
Cine beneficiază de vouchere sociale pentru cumpărarea de alimente și mese calde:
-pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
-persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
-familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
-familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
-familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
-persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei și se acordă o dată la două luni. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.
Prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027, cel mai mare buget este alocat priorității prin care se vor finanța–măsuri precum pachetele cu alimente de bază sau mese calde, sprijin pentru achiziționarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru copiii din medii defavorizate, sprijin pentru cuplurile mamă – copil (980 milioane de euro).
Sursa: dcbusiness.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Petiție online pentru desființarea semaforului de la intersecția Calea Moților – strada Albac, din cartier Micești din Alba Iulia: ,,Se formează coloane foarte mari la orele de vârf”
Petiție online pentru desființarea semaforului de la intersecția Calea Moților – strada Albac, din cartier Micești din Alba Iulia: ,,Se formează coloane foarte mari la orele de vârf” O petiție online a fost inițiată în mediul online pentru desființarea semaforului de la intersecția Calea Moților – strada Albac, din cartier Micești din Alba Iulia, motivul […]
Cinci membri ai unei rețele de trafic de droguri pe ruta Spania – România, condamnați la peste 38 de ani de închisoare. Liderul grupării a primit peste 18 ani după gratii
Cinci membri ai unei rețele de trafic de droguri pe ruta Spania – România, condamnați la peste 38 de ani de închisoare. Liderul grupării a primit peste 18 ani după gratii Cinci bărbați care au constituit o reața de trafic internațional de droguri de risc au fost condamnați de Tribunalul Alba la peste 38 de […]
Cât a costat, de fapt, o stație de autobuz din Alba Iulia, în proiectul finanțat prin PNRR. Cele 35 de stații sunt fabricate în România
Cât a costat, de fapt, o stație de autobuz din Alba Iulia, în proiectul finanțat prin PNRR. Cele 35 de stații sunt fabricate în România Achiziția celor 35 de stații de autobuz montate recent în Alba Iulia a avut o valoare estimată inițial de 4.846.902,50 lei fără TVA, respectiv 5.864.752,03 lei cu TVA. În urma […]
