Foto: Volei Alba Blaj – „U” Cluj 3-2 *Victorie cu mari emoţii pentru echipa din „Mica Romă”!
Astăzi, în sala „Timotei Cipariu”, într-un meci contând pentru etapa a 6-a a Diviziei A1 la volei feminin, Volei Alba Blaj a învins Universitatea Cluj, scor 3-2 (25-18, 18-25, 20-25, 25-8, 15-7). Cu acest succes, nou-promovata din „Mica Romă” a urcat pe poziţia a 4-a a ierarhiei, cu 12 puncte, însă cei peste 700 de spectatori au trăit emoţii mari alături de favorite, care au fost nevoite să revină de la 1-2 la seturi pentru a câştiga un meci dramatic ce a durat 120 de minute. De la euforia marii victorii cu Dinamo, Marius Macarie a ajuns să sufere perntru un succes cu 3-2 împotriva penultimei clasate.
*Au irosit un punct!
Cu siguranţă că amfitrioanele au abordat confruntarea cu un aer de superioritate, cu siguranţa câştigării meciului de la sine, în compania unor adversare ce pierduse toate partidele din acest sezon. Şi această atitudine. coroborată cu deficienţe evidente la preluare a fost la un pas să le coste pe blăjence. Deşi au început bine jocul, amfitrioanele nu s-au regăsit deloc în următoarele două seturi, câştigate de studente, după ce au condus în permanenţă, clujencele ştergând prin joc diferenţa din ierarhie. A fost o derulare şocantă a evenimentelor, în setul trei antrenorul Marius Macarie cerând un „time-aut”, cu toate că şi le epuizase anterior.
Şi de la un presupus galop de sănătate s-a ajuns să se tremure serios, iar Volei Alba Blaj să aibă nevoie de „tie-break” pentru a-şi apropia o victorie anticipată drept una în trei seturi. „Nu ne aşteptam la o asemenea replică puternică, a fost un mini-duş rece pentru noi, după o întâlnire în care am suferit mult. Ne-a trecut glonţul pe la ureche, bine că ne-am trezit la timp, fetele au dovedit caracter, am revenit şi am luat două puncte„, a spus Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba Blaj, echipă care la precedenta confruntare internă a furnizat bomba campionatului şi a învins Dinamo, participantă în Champions League.
Au evoluat Alice Kapelovies, Adriana Dudnic, Bojana Stojkovic, Marija Sandic, Valentina Rusu, Irina Alexandru, Laura Mastahac (libero), mai intrând Roxana Lupu, Melinda Dobeş, Laura Niţulescu. „Ştiam că-şi vor vinde scump pielea, clujencele au jucat excelent în defensivă, iar noi ne-am încăpăţânat să atacam în forţă. Meciurile acestea ne arată că mai avem mult de lucru. Nu-s dezamăgit de victorie, pentru că am întors de la 1-2, după ce am fost în dificultate„, a declarat antrenorul Marius Macarie.
Conjudeţenele vor juca încă trei partide pe teren propriu, la rând urmând întâlnirile cu CSM Lugoj (sâmbătă, 17 noiembrie, ora 18.00), Unic Piatra Neamţ (sâmbătă, 24 noiembrie) – în întrecerea internă şi Ştiinţa Bacău (miercuri, 28 noiembrie), returul sferturilor de finală din Cupa României.
foto Dragoş BASARABA, Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]
