Sport

Volei Alba Blaj, turneu amical la Lugoj, înaintea startului stagiunii | Bianka Buša și Maja Aleksić, cu Serbia la Cupa Mondială din Japonia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, câștigătoarea eventului național și participant în grupele Champions League în această toamnă, a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor viitorului sezon, iar formația pregătită de Darko Zakoc va participa la Cupa CSM Lugoj, turneu amical prevăzut în perioada 27-20 septembrie.

Din motive obiective, cauzate de faptul că echipa din “Mica Romă” nu a contat în această perioadă pe 9 jucătoare convocate la acțiuni internaționale ale diverselor echipelor naționale, Darko Zakoc a avut puține volebaliste la dispoziție la antrenamente. În acest context precizăm că Bianka Buša și Maja Aleksić, proaspăt campioane europene cu naționala Serbiei, participă și la Cupa Mondială din Japonia, care se dispută în perioada 14-29 septembrie, astfel că la echipa de club vor ajunge cu puține zile înaintea startului campionatului, primul meci oficial fiind în 5 octombrie, în Sala “Timotei Cipariu”, cu Știința Bacău, în runda inaugurală a Diviziei A1.

Astfel, 7 echipiere ale grupării ardelene au fost prezente la Campionatul European de volei: Ioana Baciu și Ramona Rus (România), Sanja Popović-Gamma (Croația), Anastasiya Bezsonova (Azerbaidjan), Bianka Buša, Maja Aleksić și Silvija Popović – ce au cucerit titlul cu Serbia. Acestora li s-au alăturat tinerele Francesca Alupei și Ștefania Cheluță, participante la Campionatul Mondial Under 18 din Egipt, unde România a încheiat pe un onorant loc șase. Cele două speranțe ale voleiului românesc au intrat din această săptămână pe mâna staff-ului tehnic de la Volei Alba Blaj, la fel ca liberoul Silvija Popović, întors de la CE de volei.

Revenind la singurul turneu de pregătire din această toamnă, prevăzut cu o săptămână înaintea debutului noii ediții, Volei Alba Blaj urmează să dispute trei jocuri, cu U NTT Data Cluj (vineri, 27 septembrie, ora 16.30), OK Zeleznicar Lajkovac (sâmbătă, 28 septembrie, 16.00) și CSM Lugoj (duminică, 29 septembrie, 12.45)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult