Vizita Papei Francisc în România: Număr de înmatriculare special pentru maşina cu care se va deplasa Sanctitatea Sa
În perspectiva vizitei în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc, la cererea Vaticanului, Guvernul a schimbat Codul Rutier care a solicitat ca autoturismele puse la dispoziţia acestuia de partea română să aibă numărul unic de înregistrare, folosit atât la Vatican, cât şi în vizitele oficiale din străinătate. Astfel, Serviciul de Protecţie şi Pază va putea înmatricula temporar respectivele maşini cu numărul utilizat de obicei la maşinile Papei.
„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează Serviciul de Protecţie şi Pază să înregistreze în
evidenţele proprii, cu număr unic, autovehiculele în care se deplasează Sanctitatea Sa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfăşurate pe teritoriul României în perioada 31 mai – 2 iunie 2019”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă adoptată ieri la Palatul Victoria.
La Vatican mai foloseşte şi un Ford Focus
Numărul unic de înregistrare care va fi montat pe papamobil este, cel mai probabil, SCV 1 (Status Civitatis Vaticanae 1). Acesta va fi înscris pe fond alb având literele şi cifrele de culoare roşie şi va fi valabil exclusiv în perioada 27 mai 2019 – 7 iunie 2019. Trebuie precizat că acest număr este montat de obicei pe maşinile folosite de Sfântul Părinte în vizitele oficiale. La Vatican, Suveranul Pontif este destul de des văzut şi într-un Ford Focus care are un alt număr de înmatriculare, SCV 00919.
Conform unor surse, Papa Francisc va utiliza în România un papamobil pregătit special de Dacia-Renault. Maşinile, pentru că sunt două la număr, aşa cum se obişnuieşte în coloanele oficiale cu protocol 0, una fiind de rezervă, vor fi albe şi derivate din Dacia Duster, cel mai probabil. Ambele maşini vor avea numărul de înmatriculare SCV 1. Unele surse susţin că după ce vor fi folosite în România, cele două maşini special adaptate pentru această vizită vor pleca spre Vatican, dar acest lucru nu a fost confirmat oficial.
Cu Loganul în Armenia
Nu este pentru dată când Papa Francisc foloseşte în vizite maşini modeste. Acum trei ani, în cursul vizitei de 3 zile în Armenia, Sfântul Părinte a fost văzut circulând nu doar cu “papamobilul” ci şi cu un Logan alb care în spaţiul ex-sovietic se vinde sub brandul Renault. La vremea respectivă, şeful biroului de presă al Vaticanului, Federico Lombardi, a precizat că maşina a fost aleasă intenţionat, deoarece Papa Francisc vrea să se apropie de oamenii obişnuiţi şi nu să călătorească cu fastul specific şefilor de state.
Vizitele în ţară, exclusiv cu elicopterul
Reamintim că Sfântul Părinte urmează să ajungă la Bucureşti vineri, 31 mai, la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa va merge la Palatul Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul. Apoi, la 15.45, Papa merge la Palatul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru o întâlnire privată cu patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe.
Pe parcursul celor trei zile, Papa Francisc va înnopta exclusiv la Bucureşti, iar vizitele în ţară le va face cu un elicopter. Conform unor surse de la Vatican a fost adus şi un papamobil oficial, dar nu se ştie dacă, unde şi cât va fi folosit acesta.
În a doua zi a vizitei, Papa este aşteptat la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, considerat centrul celui mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală şi de Est. Unele surse susţin că între 300 de mii şi 500 de mii de oameni vor participa la slujba de pe „Dealul Crucii”.
În a doua parte a zilei, Suveranul Pontif va merge la Iaşi, unde zeci de mii de oameni îl vor aştepta la Catedrala Episcopiei Romano Catolice. Apoi va merge în piaţa Palatului Culturii, pentru a le va vorbi pelerinilor. În fine, ultima vizită a Suveranului va avea loc la Blaj, pe 2 iunie. Iar în jurul orei 17, va părăsi România de pe aeroportul internaţional Sibiu.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]
Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public
Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public Tăierea copacilor de pe domeniul public nu este la discreția primarilor și nici a firmelor contractate pentru întreținerea spațiilor verzi. Orice intervenție trebuie justificată tehnic și realizată cu respectarea legislației […]
Foto | Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România
Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România Un moment cu o semnificație aparte pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut loc duminică, 8 noiembrie 2026, la Cluj-Napoca. Teologul și istoricul Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot […]
