Violența domestică în formă extremă la Alba. Bărbatul din Ighiu, care își tortura soția, arestat pentru tentativă de omor
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, la data de 14 noiembrie 2015, luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 de ore şi punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Borca Alexandru, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor sub forma violenţei în familie.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, “în data de 14 noiembrie 2015, urmare propunerii formulate de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 14 noiembrie 2015, în jurul orelor 0500, inculpatul BORCA ALEXANDRU s-a deplasat de la domiciliul său din comuna Ighiu, judeţul alba, în comuna Stremţ, judeţul Alba, unde se afla soţia sa, victima B.A.E., în vizită la sora ei, şi pe fondul unor conflicte anterioare şi a consumului de alcool, i-a aplicat soţiei sale o lovitură cu un cuţit în zona hemitoracelui stâng, posterior şi mai multe lovituri cu palmele în zona feţei, cauzându-i leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie.
Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” (PB)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
