Actualitate

Vinerea Mare: De ce este cea mai neagră zi a creștinismului și ce nu ai voie să faci, potrivit superstițiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vinerea Mare: De ce este cea mai neagră zi a creștinismului și ce nu ai voie să faci, potrivit superstițiilor

Vinerea Mare, numită și Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor este ultima zi de post din Postul Mare, fiind ultima zi de vineri înaintea Paștelui. Este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri.

Petrecerea Divorțaților

Vinerea Patimilor este ziua în care Mântuitorul a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Moartea a intrat în creație prin despărțirea omului de Dumnezeu. Din iubire față de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat și a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o învinge.

Astfel, Hristos întoarce rostul morții. În loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viață, ea e folosită de El ca mijloc de biruire a ei, afirmă părintele Dumitru Stăniloae. Mântuitorul a învins moartea nu numai pentru că a fost Dumnezeu, ci și pentru că umanitatea Lui a fost fără de păcat.

Citește și: MESAJE de PASTE • URARI de PASTE • FELICITARI de PASTE

Pentru Hristos moartea nu era inevitabilă, deoarece El fiind străin de păcat nu purta în Sine germenele morții.
Hristos nu moare de o moarte naturală, rezultat al unui proces ce culminează cu descompunerea fizică, nu este atins de vreo boală, ci primește moartea de bună voie. De aceea îndură moartea în toată grozăvia ei, moartea prin excelență.

Vinerea Mare se mai numeşte şi Vinerea Seacă, pentru că femeile în vârstă de la sat ţineau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură de la biserică.

Potrivit tradiției populare, se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mânos, iar daca nu, nu va fi roditor. De asemenea, unii consideră că, daca se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

Ce NU ai voie să faci în Vinerea Mare, potrivit tradițiilor și superstițiilor

În această zi femeile nu coc, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului.

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În această zi nu se merge la frizer. Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie.

Totoadă, este interzis spălatul, cusutul sau curățenia.

În Vinerea Mare nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.

Nu ai voie să mănânci urzici, pentru că Mântuitorul a fost bătut cu aceste plante. De asemenea, nu este bine să consumi oțet, pentru ca buzele lui Iisus au fost udate cu oțet atunci când acesta a cerut apă.

Tradițiile spun că nu este bine să vopsești ouăle în Vinerea Mare Dacă n-ai făcut acest lucru în Joia Mare, mai poți vopsi ouăle doar sâmbătă.

În Vinerea Mare se ţine post negru, iar seara se cântă Prohodul Domnului, la Denie. Apoi se înconjoară biserica de trei ori şi se trece pe sub Sfântul Epitaf.

Conform tradiției, cei care respectă aceste interdicții vor fi ocoliți de primejdii și boli.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Furtuna Charles se îndreaptă spre România: Provoacă fenomene meteorologice severe în Europa, cu rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Furtuna Charles se îndreaptă spre România: Provoacă fenomene meteorologice severe în Europa, cu rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări Furtuna Charles se îndreaptă spre România, după ce în prezent traversează Peninsula Iberică și provoacă deja fenomene meteorologice severe în Spania și Portugalia. În zilele următoare se va […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru o fraudă de 1,1 milioane de euro. DIICOT: Acuzații de grup infracțional organizat și înșelăciune

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru o fraudă de 1,1 milioane de euro. DIICOT: Acuzații de grup infracțional organizat și înșelăciune Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în care prejudiciul este estimat la aproximativ 1,1 milioane de […]

Citește mai mult

Actualitate

Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii de la Sevilla vor primi indemnizații de merit: Fotbaliștii Stelei care au triumfat în urmă cu patru decenii vor încasa circa 6.000 de lei lunar. Sunt vizați și alți campioni continentali Câștigătorii Cupei Campionilor Europeni din 1986, dar și alți campioni continentali vor primi indemnizații de merit, după ce președinte Nicușor Dan a promulgat […]

Citește mai mult