VIDEO: Un copil de şase ani, din Alba, în comă după ce s-a înecat în bazinul unui complex acvatic din Deva
Un copil în vârstă de 6 ani, din județul Alba, este în comă după ce s-a înecat, miercuri, într-o piscină a complexului Aqualand din Deva. Micuţul a fost lăsat nesupravegheat în bazinul destinat adulţilor. După ce a fost scos din apă de martori, copilul a fost resuscitat, apoi a fost dus la spital în comă de gradul IV.
Potrivit grasul-hd.ro, copilul venise din judeţul Alba împreună cu mai multe rude pentru a se distra câteva ore la complexul acvatic. Se pare că, pentru câteva clipe, a fost lăsat nesupravegheat. La un moment dat a fost observat pe fundul bazinului şi scos de un alt turist care, împreună cu asistenta medicală de la Aqualand, a început manevrele de resuscitare.
Prima ambulanţă ajunsă la caz era tot cu asistentă, pentru că ambulanţa SMURD cu medic se afla la un alt caz. Şi echipajul cu medic a ajuns la scurt timp, direct de la celălalt caz, la Aqualand, după cum spune purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara, medicul Cătălin Dumitrescu.
„Apelul la 112 a fost făcut astăzi (miercuri – n.red.) în jurul orei 15.30. S-au făcut manevre de resuscitare vreme de 30 de minute. Copilul era în stop cardio-respirator. După 30 de minute s-a reuşit pornirea cordului copilului, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva unde, acum, din informaţiile mele, se află pe secţia de Anestezie – Terapie Intensivă”.
Reprezentanţii complexului, citaţi de observator.tv, spun că micuţul a intrat în apă însoţit unul sau mai mulţi membri ai familiei.
https://youtu.be/G4UEIm_NjVQ
„Un minor a intrat în piscină alături de un adult, bunic sau unchi. Copilul a fost scăpat de sub supraveghere și s-a îndepărtat în bazin. Imediat au sărit în ajutorul lui salvamarul și asistenta, l-au scos din bazin, după care asistenta i-a acordat primul ajutor până a sosit ambulanța. În momentul în care s-a plecat de la Aqualand, copilul a fost stabilizat de către cei de la ambulanță. Incidentul s-a produs în bazinul intermediar, cu o adâncime de 1,6 metri. Copilul a stat mai puțin de un minut sub apă, pentru că asistenta era fix lângă bazin și a sărit după el”, precizează Corina Costea, șefa Serviciului Baze Sportive și de Agrement din cadrul SPIGM Deva.
Reprezentanţii complexului precizează că, în timp ce copilul înecat era resuscitat, au încercat să afle al cui este copilul, pentru că nimeni nu s-a prezentat în timpul manevrelor.
„L-a scos imediat și, în timp ce îl resuscita, a strigat: «Cu cine este copilul?». Salvamarul era lângă ea și supraveghea și celelalte bazine. La Aqualand era foarte multă lume. Totul s-a petrecut în mai puțin de un minut. Undeva prin bazin era adultul cu care copilul intrase în apă”, a declarat Corina Costea.
Sursa: romaniatv.net
Video: facebook
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
