VIDEO |Tânăr din Sebeș, stabilit în Spania: În oraşul de unde vin eu nu s-a investit aproape nimic în ultimii 25 de ani. Ce viață duce în orașul lui Salvador Dali
A lăsat Sebeșul și s-a stabilit în Cadaques, orașul lui Salvador Dali, cu 3 mii de locuitori, care poate fi un exemplu demn de urmat chiar şi pentru marile oraşe din România. Este vorba despre Cosmin Lupu, un tânăr din Sebeș ce și-a găsit liniștea dincolo de granițele țării. Plusurile și minusurile sunt trecute în revistă de acesta în cadrul unui ”Proiect de țară”, realizat de digi24.
„Am ales să locuiesc în Cadaques lui Salvador Dali pentru că aici viaţa prinde culoare. Spre deosebire de acasă aici eşti tratat cu căldură, indiferent de statutul social, fie că ai o problemă la primărie, fie că ai nevoie de servicii medicale la stat. Îmi place aici pentru că viaţa nu este monotonă. Ca o curiozitate, într-o comunitate cu 3 mii de locuitori există 47 de galerii de artă sau 145 de restaurante.
În Sebeş, în oraşul de unde vin eu, nu s-a investit aproape nimic în ultimii 25 de ani pentru a face oraşul mai atractiv. S-au făcut ceva intervenţii mici, pe ici pe colo, la infrastructură, însă şi acelea au fost făcute cam de mântuială. În municipiul Sebeş proiectele cu fonduri europene sunt, atenţie, egale cu zero, iar în administraţie spiritul întreprinzător lipseşte cu desăvârşire.
Aici autorităţile sunt mereu pregătite să facă faţă oricăror situaţii. Am plecat dintr-o comunitate cu 30 de mii de locuitori unde se nasc anual 600 de copii şi nu există nici măcar o creşă. Aici pot să îmi plimb copilul într-un aer curat în timp ce în oraşul meu un imens agent economic poluator îşi desfăşoară activitatea la nici 100 de metri de blocurile de locuinţă”, spune Cosmin Lupu, român stabilit la Cadaques, pentru Digi24.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bijuterii Mercedes pe patru roți, în inima Cetății Alba Carolina: Automobile istorice fac deliciul publicului din Alba Iulia
Bijuterii Mercedes pe patru roți, în inima Cetății Alba Carolina: Automobile istorice fac deliciul publicului din Alba Iulia Alba Iulia găzduiește, în acest weekend, cea de-a șasea ediție a întâlnirii naționale „Mercedes Clasic”, un eveniment dedicat automobilelor istorice Mercedes-Benz și comunității de colecționari și pasionați ai mărcii. Mașinile sunt expuse în Piața Cetății, în inima […]
FOTO | O tânără din Alba, pasionată de desen și pictură, creează adevărate opere de artă. „Nu urmăresc perfecțiunea. Încerc să surprind esența – acea „scânteie” a persoanei sau a ideii pe care o redau”
O tânără din Alba, pasionată de desen și pictură, creează adevărate opere de artă. „Nu urmăresc perfecțiunea. Încerc să surprind esența – acea „scânteie” a persoanei sau a ideii pe care o redau” Andreea Sîntejudean este o albaiuliancă talentată și pasionată de tot ce este frumos, care fără studii sau cursuri în desen și pictură, […]
Bugetul municipiului Alba Iulia, rectificat cu peste 166,6 milioane de lei: Banii merg către proiecte europene, investiții, educație, cultură, recreere și infrastructură
Bugetul municipiului Alba Iulia, rectificat cu peste 166,6 milioane de lei: Banii merg către proiecte europene, investiții, educație, cultură, recreere și infrastructură Consiliul Local al municipiului Alba Iulia este chemat să aprobe o nouă rectificare a bugetului general de venituri și cheltuieli pentru anul 2026. Propunerea prevede o rectificare pozitivă de 166,685 milioane de lei, […]