Ştirea zilei

VIDEO| Sume fixe pentru cei afectații de inundațiile din județul Alba: Declarațiile premierului Cîțu

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Florin Cîțu,a vizitat duminică, 18 iulie, zonele afectate de inundațiile catastrofale din cursul acestei săptămâni, din Apuseni. Acesta a declarat, la Ocoliș, că oamenii ale căror gospodării au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstrucţie.

Petrecerea Divorțaților

„Nu avem victime și sistemul RO Alert a funcționat, oamenii s-au avertizat între ei.. Acum urmează partea mai grea, pe termen scurt, să refacem tot ce s-a stricat. În primul rând începem cu gospodăriile oamenilor, acolo unde este nevoie, am discutat deja dacă este nevoie de apă, vom aduce containere de 1.000 de litri de apă ca să fie apă potabilă în zonă, dacă este nevoie de locuinţe, saltele, utilaje, de Armată, am vorbit cu domnul general am vorbit cu domnul general pentru personal, dar şi de utilaj greu pentru a ajuta. Toate resursele vor fi puse la dispoziţie pentru a rezolva cât mai repede situația. În primul rând gospodăriile cetăţenilor să poată să-şi revină cât de curând la normal, apoi vom începe şi cu arterele principale”, a spus Florin Cîţu.

„Am creat cadrul legal acum o lună şi ceva, prin care putem să dăm ajutoare fără a mai avem nevoie de o şedinţă de Guvern, ceea ce înseamnă că după ce primim raportul de evaluare, oamenii vor putea să primească susţinere financiară, materiale, tot ceea ce este nevoie. Cei care au fost afectați să ia legătura cu primarii din zonă. Știți bine că sunt sume fixe, dar dacă este nevoie, se poate suplimenta. În acest moment, trebuie să ne asigurăm că oamenii pot să-şi recupereze şi să-şi repună gospodăriile cât mai repede în situaţia iniţială. Vom face tot ce este nevoie”, a mai precizat Cîţu.

Premierul a dat asigurări primarilor din Ocoliş, Roşia Montană, Câmpeni şi Abrud de toată susţinerea din partea Guvernului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video: Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul Gicu Grozav este al doilea fotbalist lansat de Unirea Alba Iulia care a îmbrăcat tricoul primei reprezentative după anul 2010, alături de Nicolae Stanciu, căpitanul României. În 2017, s-a implicat financiar, alături […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult