Ştirea zilei

VIDEO| Stadiu avansat al lucrărilor pentru Complexul Băilor Sărate, Ocna Mureș. Silviu Vințeler: „Constructorul va finaliza lucrarea anul acesta”

Ioana Oprean

Publicat

în

Complexul Balnear de la Ocna Mureș sau „Băile Sărate” se află într-un stadiu al lucrărilor dezvoltat. Lucrările propriu zise urmează a fi finalizate în toamna acestui an, însă în funcție de emiterea autorizațiilor de funcționare, ar putea fi dată în folosință doar la finalul anului.

Petrecerea Divorțaților

Viitoarele băi sunt rezultatul unui parteneriat dintre Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș, pentru revigorarea din punct de vedere turistic, balneo-climateric și nu în ultimul rând economic a orașului Ocna Mureș.

„Se lucrează la partea de finisaje, la montat tavanele, partea de hidroizolație la bazine, partea de gresie, faianță, instalațiile tehnice de tratare aer, de încălzire apă, de încălzit aer sunt finalizate 90-95%, poate chiar mai mult.

După cum am promis, sperăm ca anul acesta să finalizăm această lucrare, constructorul s-a mobilizat foarte bine, are foarte mulți oameni pe șantier și avem toate șansele să ne ținem de promisiune”, a declarat Silviu Vințeler, primarul orașului Ocna Mureș.

Întrebat ce lucrări au fost efectuate în ultimele luni, primarul Silviu Vințeler a explicat că „s-a lucrat foarte mult la partea de instalații, care sunt foarte importante, se lucrează acum la partea de finisaje, tavane false, partea de iluminat, partea de video, partea de sonorizare, tot ce înseamnă balustrade, gresie, faianță, deci finisaje care costă și sunt foarte migăloase”.

„Avem o parte de tratament și o parte de agrement, care, până la urmă sunt complementare una alteia. La partea de agrement avem un bazin cu apă sărată, un bazin cu apă dulce, saună uscată, saună umedă, camere cu sare, partea de plajă, cu sezlonguri și o sală pentru copii mici care vor avea jucării. La partea de tratament, de la un bazin cu apă sărată care va avea o temperatură foarte ridicată și care va fi folosită la tratament, în special, mai avem împachetări cu nămol, băi galvanice și încă șapte sau opt cabinete, de la masaj până la ultimele tratamente care se fac în domeniul balnear în ziua de azi”, a explicat primarul referitor la facilitățile care vor fi disponibile în cadrul Complexului Balnear.

Deși interiorul complexului începe să prindă contur, zona exterioară nu se bucură de același nivel al stadiului lucrărilor, astfel Silviu Vințeler a explicat că „pentru amenajarea celor patru hectare licitația este făcută, a fost semnat contractul de execuție, iar în 18 iunie va fi predarea de amplasament și se vor apuca de lucru cei care au solicitat această lucrare. Sper ca în câteva luni de zile, în jurul bazei de tratament să fie amenajată toată zona, urmând ca cealaltă zonă, spre oraș, să o amenajeze în viitorul apropiat. Se vor face parcări, se vor face drumuri, alei pietonale, terenuri de tenis, terenuri de minifotbal, basket, handbal, inclusiv pistă de biciclete și pistă de alergare care vor fi în jurul băilor și până în centrul orașului”.

„Acest complex va fi terminat în toamna acestui an, dar punerea în funcțiune, noi vrem cât mai repede, probabil în noiembrie, decembrie, ianuarie, în funcție de cum obținem autorizațiile în urma acestor lucrări, însă constructorul va finaliza lucrarea anul acesta”, a mai adăugat primarul.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate

Ioana Oprean

Publicat

în

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult