Politică Administrație

VIDEO: PSRO Alba a lansat „Proiectul 51%”. Profesioniștii din orice domeniu au asigurate locuri pe listele pentru alegeri

Ioana Oprean

Publicat

în

Vineri, liderii organizației județene Alba a Partidului Social Românesc (PSRO) au prezentat în cadrul unei conferințe de presă programele formațiunii politice, lansate ieri la nivel național de Mircea Geoană, președintele PSRO.

Petrecerea Divorțaților

 

Este vorba despre „Proiectul 51%”, prin care se intenționeză promovarea pe listele partidului pentru alegerile locale și parlamentare a persoanelor din mediul privat și societatea civilă și “Programul Național de creere de locuri de muncă”.

PSRO Alba

La conferința de presă au participat Ioan Marincaș – președintele PSRO Alba, Petrică Radovici – președintele organizației din Alba Iulia și Puiu Rață Nasipali – președintele filialei din Cugir.

 

“Acest proiect prevede ca 51% din locurile de pe listele PSRO pentru alegerile locale și parlamentare să fie destinate profesioniștilor. Proiectul susține atragerea de profesioniști și membri ai societății civile către Partidul Social Românesc.

Prin acest program dorim să atragem oameni care nu au mai făcut politică, sunt profesioniști, au reușit în profesiile lor de bază.

Sperăm să aducă un plus în fiecare filială a PSRO. Este important să atragem alături de noi oameni noi, care sunt capabili să facă o politică pentru cetățean, pentru bunăstarea țării”, a spus Ioan Marincaș cu privire la demersul PSRO.

 

Prim-vicepreședintele PSRO Alba, Puiu Rață Nasipali, despre Programul Național de creere de locuri de muncă: “Ne propunem ca în următorii 5 ani să creăm un cadru normativ, fiscal și legislativ, unitari și integrat – Planul Național pentru Locuri de Muncă Decente în România (PNLNDR).

Viziunea PSRO de sprijinire a procesului de creștere și transformare a pieței forței de muncă din România se axează pe următoarele direcții principale:

-Introducerea declarației globale de venit concomitent cu o cotă unică de impozitare de 14%

-Sistem de stimulente financiare pentru principalii piloni (sprijinirea familiei, combaterea sărăciei și a inechităților sociale și relaxarea taxării muncii)

-Crearea de locuri de munca prin investiții în motoare de creștere economica (CDI, Agricultura, Energie, Infrastructura)

-Mecanism consolidat de finanțare a marilor proiecte, infrastructurii critice, dezvoltare locala și a sectorul IMM prin fond național de investiții și vehiculelor investiționale specifice (modelul polonez de consolidare a surselor de finanțare)

-O noua curriculă bazată pe competențe, adaptată nevoilor pieței muncii”.

 

Petrică Radovici, președintele organizației din Alba Iulia, a făcut un apel către oamenii de afaceri din județul Alba să intre în PSRO, să candideze pe listele partidului, să intre în administrația locală, unde să pună în practică profesionalismul câștigat în mediul privat.

 

Potrivit liderilor PSRO, la nivelul județului Alba partidul numără deja 41 de organizații locale și 37 de grupuri de lucru.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației

Ioana Oprean

Publicat

în

Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

Citește mai mult