Politică Administrație

VIDEO. Proiectul privind transmiterea live a ședințelor Consiliului Local Alba Iulia, respins de majoritatea PNL

Ioana Oprean

Publicat

în

CL Alba Iulia01Proiectul de hotărâre privind difuzarea, în direct, pe pagina de internet a Primăriei municipiului Alba Iulia, cât și exprimarea votului prin mijloace electronice a fost respins în ședința de marți de consilierii locali.

Consilierul PNL Emil Popescu a declarat că proiectul nu poate fi pus în practică pentru că nu există o sursă de finanțare în ceea ce privește aceste cheltuieli, iar acesta ar putea fi discutat anul viitor, dacă va fi inclus în cheltuielile bugetare (vezi video).

Bogdan Medrea, în schimb, a opinat că partea financiară nu ar fi o problemă pentru Primăria Alba Iulia, iar cetățenii vor putea vedea cum a votat fiecare consilier, mai ales dacă votul va fi electronic și nu prin ridicare de mână cum se întâmplă acum. El a precizat că pentru a fi cât mai transparenți față de cei care i-au votat proiectul ar trebui aprobat.

Citește și Reabilitarea Stadionului ”Cetate”, reducere pentru elevi și studenți la transport și ședințe transmise în direct – propunerile consilierilor PSD, ALDE și Mircea Trifu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult