Ştirea zilei

VIDEO| Prima creșă din mediul rural din județul Alba, inaugurată în comuna Galda de Jos

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima creșă din mediul rural din județul Alba, inaugurată în comuna Galda de Jos

Ieri, 16 octombrie, a fost nu doar o zi de sărbătoare pentru întrega comunitate din comuna Galda de Jos, ci și una istorică pentru Alba, deoarece a fost inaugurată oficial și sfințită prima creșă din mediul rural al județului. Primăria Galda de Jos a realizat investiția printr-un proiect în valoare totală de peste 3,8 milioane de lei (circa 760.000 de euro), finanțat prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale – AFIR. La inaugurare au participat oficialități județene și locale, cadre didactice din Galda de Jos și personalul angajat al noii creșe, dar și părinți sau bunici cu copii, care frecventează deja instituția.

Petrecerea Divorțaților

„Mă bucur mult pentru acest lucru, pentru că s-au depus multe eforturi în sensul acesta. Pot să spun că anul acesta am mai defintivat și Grădinița cu Program Prelungit, care a necesitat niște investiții în valoare de peste 1,5 milioane de lei. Deci putem spune că la această dată comuna Galda de Jos are rezolvată problema infrastructurii de învățământ antepreșcolar și preșcolar. Așadar, copilașii de la 0 – 6 ani putem să îi primim și să-i îngrijim în unitățile noastre, iar aceasta nu are decât să ne bucure”, a declarat Romulus Raica, primarul comunei Galda de Jos, care a oferit câteva detalii privind noua creșă.

„A fost finalizată anul trecut și, de altfel, spus, până astăzi pot să zic că ne-am chinuit să facem rost de avize și de autorizații, care ne-au fost necesare pentru a debuta cu dreptul în această activitate. Și aici trebuie să mulțumesc domnului președinte Ion Dumitrel, are ne-a ajutat în sensul acesta, domnului prefect Nicolae Albu, iar pentru avizele de la București, domnului deputat Florin Roman, care a fost permanent cu noi și ne-a dat sfaturile necesare să rezolvăm această problemă”, a declarat primarul Romulus Raica.

Ion Dumitrel, președintele CJ Alba, a lăudat eforturile administrației locale de asigura condițiile necesare pentru ca tinerii să rămână în comuna Galda de Jos, inaugurarea creșei fiind o dovadă în plus în acest sens, împreună cu dezvoltarea economică.

Prefectul Nicolae Albu: „Noi trebuie să promovăm în permanență și învățământul, și tradițiile din mediul rural și, dacă reușim, acești copii frumoși, când cresc mari, vor rămâne tot în Alba, pentru că trebuie să dezvoltăm comunitățile, să ne creștem copiii frumos și nu pot decât să vă felicit că ați făcut acest lucru cu fonduri europene”.

Inspectorul școlar Elena Ignat: „Învățământul antepreșcolar este foarte important pentru copii, pentru formarea deprinderilor de comportament și, sigur, el reprezintă și o alternativă, o soluție, pentru părinții care sunt în activitate.

Inspectorul școlar Eugenia Ignat: „Mă bucur pentru această inaugurare, mai ales că am participat la toate demersurile de a porni partea aceasta de creșă, cu ARACIP-ul (n.a. – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar), cu care avem bătăi de cap de fiecare dată, dar în final am reușit”.

Inspectorul școlar Loredana Stan: „Consider că investiția în copii este cea mai importantă investiție pe care o putem noi realiza, pentru ca ei să devină oameni responsabili, de ce nu și empatici, generoși, care să-și iubească plaiurile natale și care să transmită tradițiile strămoșești”.

Prof. Nicoleta Goia, directoarea Școlii Gimnaziale „Nicolae Drăgan”, căreia i se subordonează noua creșă: „Mă bucur că am reușit să obținem și acest ultim pas, de autorizare a acestei creșe frumoase, care înseamnă foarte mult pentru comunitatea noastră și sperăm să crească și natalitatea, să avem copii pentru cele două grupe autorizate și să facem clădirea aceasta plină cu copii”. Toți vorbitorii au trasmis mesaje de felicitare pentru această investiție deosebită, iar apoi un sobor format din 5 preoți ai locului a oficiat o slujbă de sfințire a creșei.

Clădirea creșei are o suprafață construită de 786 mp, fiind dotată cu sistem video de supraveghere și instalații contr incendiilor. Aici sunt 3 săli de grupe de învățământ, imobilul fiind prevăzut cu dormitoare, biberonerie, spălătorie, uscătorie și călcătorie, grupuri sanitare adaptate grupei mari, dar și birouri, o sală de ședințe, oficiu și spații administrative. Iar în spatele clădirii, a fost amenajat un parc cu module de joacă. Creșa are 50 de locuri, 10 – 12 copii ai tinerelor familii găldene venind deja la creșă. Felicitări!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Sergiu Pașca, cercetătorul originar din Aiud, face un nou pas în înțelegerea bolilor creierului: echipa sa a crescut țesut cerebral uman în creierul șoarecilor, cu perspective pentru tratarea unor boli incurabile Cercetătorul român Sergiu Pașca, originar din Aiud, județul Alba, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford din California – SUA, a coordonat o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 600 de vestiare noi la Băile Sărate și planurile pentru viitorul Aqua Park din Ocna Mureș. Primar: „Am plecat de la 17 locuri de cazare. Astăzi avem peste 700 listate pe Booking” Orașul Ocna Mureș continuă să se dezvolte pe partea de turism și agrement, prin investiții care vizează atât extinderea infrastructurii de la […]

Citește mai mult