VIDEO| PERCHEZIȚII în Alba și alte județe la persoane bănuite de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Mureș, au pus în aplicare 190 de mandate de percheziție domiciliară, în această dimineață, în 17 județe și în municipiul București, în cadrul sediilor și locuințelor unor persoane fizice și judiciare.
Persoanele vizate sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare prin evacuare de deșeuri.
Acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în București și în județele Mureș, Botoșani, Iași, Suceava, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Prahova, Sibiu, Teleorman și Vaslui.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018-2020, o societate comercială din județul Mureș, având ca obiect de activitate preluarea deșeurilor și predarea lor către incineratoare autorizate, cu activitate în 17 județe, nu ar fi înregistrat în evidențele contabile relațiile comerciale stabilite.
De asemenea, pentru a evita costurile privind incinerarea legală și înregistrarea în contabilitate a facturilor de prestări servicii, societatea în cauză ar fi evacuat în natură deșeurile preluate.
În activități ar fi fost angrenate unități medicale și societăți cu profil medical, ale căror evidențe ar fi fost trunchiate, astfel încât agentul economic în cauză s-ar fi sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
Totodată, acțiunea vizează și aspecte privind achiziții publice de materiale sanitare din perioada stării de urgență.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat, până în acest moment, la 380.000 de lei.
5 mandate de aducere vor fi puse în executare.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La activitate participă și polițiști ai inspectoratelor din județele menționate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri
Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]
VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”
Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]
