VIDEO| PERCHEZIȚII de amploare, în Bistrița-Năsăud, la persoane bănuite de tăieri ilegale de lemne: La acțiune au participat și polițiști din Alba
PERCHEZIȚII de amploare, în Bistrița-Năsăud, la persoane bănuite de tăieri ilegale de lemne: La acțiune au participat și polițiști din Alba
Polițiști din Alba, alături de colegi din Bistrița-Năsăud, Mureș, Maramureș, Suceava, Hunedoara, Cluj, Covasna, Sălaj, Bihor, Sibiu și Satu-Mare au participat la 25 de percheziții la persoane bănuite de tăieri ilegale de lemne.
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, efectuează 25 de percheziții, în județul Bistrița-Năsăud, la sediile unor operatori economici, sediul unui ocol silvic și locuințele unor persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, tăiere, fără drept, de arbori, furt de arbori, fals intelectual și uz de fals.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția de Ordine Publică și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La percheziții participă și polițiști și luptători de acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Bistrița-Năsăud, Mureș, Maramureș, Suceava, Alba, Hunedoara, Cluj, Covasna, Sălaj, Bihor, Sibiu și Satu-Mare, precum și reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud și ai Gărzii Forestiere Cluj.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedura penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
