VIDEO: Înfrângere răsunătoare pentru PNL, la nivel național – Declarații de la sediul partidului din Alba Iulia
Liderii PNL Alba par să accepte cu resemnare înfrângerea răsunătoare pe care o încasează partidul la nivel național, însă privesc cu speranță către rezultatele pe județ.
În conferința de presă pe care au susținut-o la sediul partidului din Alba Iulia, aceștia au declarat:
”Eu sunt foarte curios care va fi scorul pe Transilvania. Nu cred că după 25 de ani țara asta merită să fie condusă de cei care aduc voturile din Teleorman, din zonele de sărăcie crasă. Dacă cineva crede că este în continuare foarte bine așa, nu are decât să continue. Nu putem noi, cei din Transilvania să ridicăm votul. Știți foarte bine că dezastrul nostru cel mai mare este în București. Am început cu un dezastru la alegerile locale și am continuat cu alt dezastru acum. Felicitări pentru tinerii frumoși, însă cred că cea mai mare bucurie a mea era ca Dreapta să se fi unit și să fi scos ea 45 – 50 la sută. Însă, din păcate, în Dreapta orgoliile sunt fantastice. Nu caut scuze. Lucrurile nu stau bine nici ca și campanie făcută (…). Este foarte greu să trudești, să-ți rupi oasele, să încerci sa găsești soluții și pe urmă totul să se dărâme pentru că unii se duc și votează pentru ceea ce căpătăm”, a declarat Mircea Hava.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]
