Ştirea zilei

VIDEO/ Florin Roman: ”Dîrzu își pierde timpul pe la unele instituții, preocupat să puna la dispoziția candidaților subiecte, gurile rele spun că și contra-cost…”

Ioana Oprean

Publicat

în

”Domnul Dîrzu este un mare iubitor de concursuri organizate în sistem public. Își pierde foarte mult timp la sediile unor instituții, preocupat să pună la dispoziția candidaților subiecte pe tavă, vorbesc gurile rele că și contra-cost, eu sper că nu e așa, iar eu i-aș dori să se apuce serios de treabă”, a declarat deputatul PNL de Alba, Florin Roman, într-o conferință de presă.

Petrecerea Divorțaților

El a precizat că are informații de la cetățeni care s-au plâns că nu pot accede la un post în instituțiile publice, atunci când apar concursuri, pentru că ”peste tot există această discuție că cel care câștigă este omul lui Dîrzu”, dând de înțeles că între instituțiile în care deputatul social-democrat face presiuni se afla și DSVSA Alba.

”Îi sugerez domnului Dîrzu să nu se joace cu treaba asta, pentru că aici este vorba despre o chestiune penală și chiar mi-ar părea rău pentru domnia sa, dar nu se poate să te duci tu, ca președinte de partid peste directori de deconcentrate, să faci presiuni ca să le dai subiecte la ai tăi. (…) Pentru așa ceva se face pușcărie!”, a mai declarat Florin Roman.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult