Rămâi conectat

Politică Administrație

VIDEO| Dacian Cioloş s-a întâlnit cu reprezentanţii GAL-urilor în Alba:“Programul Leader trebuie să devină un instrument de stimulare a inovării în dezvoltarea rurală”

Alexandra Mates

Publicat

în

Aflat în vizită de lucru la Alba Iulia, dar şi ca invitat la Festivalul Dilema Veche, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, s-a întâlnit astăzi, 30 august, cu reprezentanţii GAL-urilor. Oficialul a participat la o dezbaterea interactivă în comuna Ciugud, la Căminul Cultural Drâmbar, cu reprezentanţii a 23 de grupuri de acţiune locală (GAL) din ţară, onorând invitaţia primarului comunei Ciugud, Gheorghe Damian. Temele discutate au vizat implementarea Axei 4 LEADER în ţara noastră, precum şi rolul GAL în dezvoltarea rurală a României, din perioada 2014 – 2020.

 Dacian Cioloş a declarat că se află în judeţul Alba, în primul rând, ” pentru a avea contact cu grupurile de acţiune locală”.

 „Am văzut că este unul dintre judeţele dinamice din acest punct de vedere şi vreau să-i mulţumesc domnului primar din Ciugud, Gheorghe Damian, că a permis şi organizarea unei întâlniri informale cu reprezentanţi din grupuri de acţiune locală din cadrul programului Leader din toată ţara. Au fost şi reprezentanţi ai Autorităţi de Management de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi am putut avea un schimb de idei şi mai ales de a discuta legat de experienţa pe care GAL-urile au căpătat-o în aceşti câţiva ani de aplicare a Programului Leader în România şi să vedem în ce fel şi Comisia Eropeană poate să ajute la simplificarea lucrurilor, la simplificarea procedurilor pentru ca Programul Leader să joace rolul de instrument de stimulare a inovării şi nu de copiere în mic a programului de dezvoltare rurală. Cred că s-a căpătat o anumită experienţă şi că din 2014 lucrurile vor putea merge şi mai bine în beneficiul dezvoltării locale”, a declarat oficialul.

 Concluzia  generală a comisarului european este că ar trebui luate măsuri atât la nivelul european cât şi în ţară pentru aplicarea programului Leader în România, pentru a face ca acest program „să rămână ceea ce trebuie, adică un instrument de stimulare a inovării”.

 „Foarte multe lucruri discutate astăzi au ţinut de proceduri, de ghiduri, de reguli, de norme şi am impresia că o mare parte din energia celor care lucrează în cadrul GAL-urilor este concentrată în partea procedurală şi nu în partea de conţinut a strategiei de dezvoltare locală. Aici cred că trebuie făcute eforturi şi de la noi, de la Comisia Europeană, dar şi de la nivelul autorităţilor locale pentru a reduce birocraţia şi pentru a simplifica procedurile pentru aceste strategii locale, care vizează în primul rând proiecte de dimenisune mai mică din punct de vedere financiar dar care să răspundă unor nevoi specifice ale autorităţilor locale. Şi atunci când vorbim de nevoi specifice e mai greu să aplicăm proceduri generale şi restrictive”, a declarat Dacian Cioloş.

 Pentru că mulţi încă nu au încredere în acestă posibilitate de dezvoltare, Cioloş a ţinut să precizeze că încrederea ţine şi de modul în care sunt aplicate anumite măsuri şi că există deja 160 de grupuri de acţiune locală, dând exemplul Grupul de Acţiune Ţara Secaşelor, din care fac parte comune din Alba şi Sibiu, având sediul la Ciugud. Oficialul consideră că  “nu încrederea lipseşte, ci probabil un efort din amebele părţi pentru ca rezultatul să se vadă cât mai repede, din efortul pe care oamenii îl fac. “

 Totodată, Dacian Cioloş spune că „agricultorii nu şi-au asumat în totalitate forţa pe care o au prin faptul că ei sunt cei care produc cerealele şi ei sunt cei care ar putea juca pe piaţă un rol mult mai important, inclusiv în constituirea şi negocierea preţurilor”.

  “Agricultorii ar trebui să investească în capacităţi de stocare pentru a obţine un preţ bun şi să nu fie obligaţi să vândă la un preţ mic din parcelă imediat după recoltare. Deci, să aibă capacităţi de stocare, să aibă timpul necesar să negocieze preţurile, să vadă cum evoluează lucrurile pe piaţă şi să vândă direct celor care au nevoie de aceste cereale pentru a evita intermediari care eventual se pot înţelege cu aceeaşi piaţă”, a precizat acesta.

 Oficialul a efectuat şi o vizită în comuna Ciugud, la câteva proiecte implementate pe fonduri europene. Ce părere şi-a făcut oficialul despre acestea, relatăm într-un alt material, separat.

 După această vizită, oficialul a plecat la Bioterra, în Draşov. Sâmbătă, de la ora 17.00, oficialul este invitatul special al organizatorilor Festivalului Dilema Veche la  dezbaterea – „Identităţi locale, identitate europeană”, unde va răspunde întrebărilor şi  provocărilor  unor jurnalişti români şi străini de marcă, sub arbitrajul moderatorului Cristian Ghinea.

 Legat de participarea la această dezbatere, la întrebarea unui jurnalist legată de faptul că la Festivalul Dilema Veche sunt oameni cu dileme şi dacă prin participarea sa încearcă să lămurească anumite chestiuni pe teme europene, Dacian Cioloş a răspuns: “Probabil sunt oameni cu dileme, trebuie să-i întrebaţi pe organizatori. Probabil am şi eu dilemele mele, şi am să contribui la numărul de dileme la care urmează să găsim răspuns tocmai prin acest dialog” .

Ştire în curs de actualizare.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național În cadrul ședinței de colegiu prefectural, Inspectorul Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Dan Chercheș a vorbit despre învățământul dual din județ. La nivel național România ponderea învățământului dual este de doar 3%, în timp ce în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea