Curier Județean

VIDEO | CS Unirea, gală aniversară, la 50 de ani de la înființare

Bogdan Ilea

Publicat

în

CS Unirea Alba Iulia organizează, astăzi, o gală aniversară, la împlinirea a 50 de ani de la înființare, în cadrul căreia sunt premiați foști sportivi și antrenori, care au făcut cinste clubului prin rezultatele obținute, dar și sportivi și antrenori aflați în activitate. De asemenea, sunt premiați foști directori ai clubului, colaboratori și alte persoane care au contribuit la obținerea performanței sportive și sportului, în general. Gala este organizată de către directorul Corneliu Mureșan împreună cu colectivul clubului sportiv.

Petrecerea Divorțaților

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia este o structură sportivă de drept public, cu personalitate juridică, înființată în 1974 ca instituție publică, având ca obiect principal de activitate obținerea performanțelor sportive: selecția, pregătirea, participarea la competiții interne și internaționale, respectiv câștigarea de medalii pe plan național și internațional.

CS Unirea Alba Iulia se află în subordinea Agenției Naționale pentru Sport.

Sportivii legitimați au obținut, de-a lungul anilor, cele mai mari performanțe sportive, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, dintre cluburile sportive din județul nostru. De-a lungul timpului, sportivii s-au impus categoric la competiții naționale și au obținut rezultate foarte bune și la întrecerile europene și mondiale, având reprezentanți la cea mai prestigioasă competiție – Jocurile Olimpice. Astfel, prin rezultatele obținute, sportivii CS Unirea Alba Iulia au devenit ambasadori ai județului Alba.

Citește și: Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță, la inaugurarea bazei sportive de la Micești

CS Unirea Alba Iulia are, în prezent, 9 ramuri sportive active: atletism, powerlifting, haltere, orientare, box, judo, culturism, tenis de masă și taekwondo.

Sportivii cuceresc an de an foarte multe medalii. În anul 2023, spre exemplu, au reușit să câștige la competiții naționale și internaționale un număr de 183 de medalii, dintre care 64 de aur, 79 de argint și 40 de medalii de bronz. Aceste rezultate excepționale demonstrează talentul, determinarea și dedicarea lor, dar și profesionalismul antrenorilor care i-au pregătit.

Au fost și ani mai buni, în anul 2022, sportivii au obținut la competițiile naționale și internaționale 239 de medalii, dintre care 110 de aur, 80 de argint, 49 de bronz. Începând din anul 2017, CS Unirea Alba Iulia a obținut rezultate tot mai bune.

CS Unirea Alba Iulia vizează selecția unui număr cât mai mare de tineri care optează pentru sportul de performanță, dar și conștientizarea rolului important pe care îl are sportul și sportul de performanță prin funcțiile sale, sociale, educaționale, culturale, economice, dar și conștientizarea dezvoltării pe plan fizic, psihic și motric.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]

Citește mai mult