VIDEO| Cine se poate vaccina în etapa a doua a campaniei naționale: Peste 5 milioane de persoane sunt eligibile
Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, e evidențiat, într-o conferință de presă susținută marți, cum va decurge a doua etapă de vaccinare anti-Covid-19 în România în care se vor putea vaccina și alți români în afara personalului angajat în spitale.
„Pe 26 decembrie au ajuns la Institutul Cantacuzino cele aproape 10.000 de doze care au reprezentat tranșa simbolică distribuită simultan în cele 27 de țări membre ale UE. Pe data de 29 decembrie a venit următoarea tranșă de vaccinuri, de circa 140.000 de doze, iar mâine (miercuri – n.r.), pe 6 ianuarie, urmează a veni practic a doua tranșă importantă de vaccinuri, de circa 150.000 de doze.
Din acest punct de vedere, conform calendarului de livrare pentru toată luna ianuarie ar urma să primim circa 600.000 de doze în tranșe săptămânale”, a spus Gheorghiță. La aceste doze se adaugă cele 150.000 de doze, livrate până la sfârșitul lunii decembrie, anul 2020, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare.
CITEȘTE ȘI: Ce pacienți NU este indicat să fie vaccinați anti-COVID-19: Declarația medicului Valeriu Gheorghiță
Până în acest moment s-au vaccinat 3.317 de angajați din spitale, „circa 75% din personalul total al spitalelor respective”, a mai spus el.
Etapa a doua de vaccinare va începe în a doua parte a lunii ianuarie cu persoanele internate în centrele medico-sociale, unde sunt internate aproape 40.000 de persoane în 1.184 de centre. Acestora li se adaugă 4 milioane de persoane cu vârsta peste 60 de ani și cu boli cronice. Lor li se vor adăuga circa 1,5 milioane de angajațiu care „deservesc activități esențiale” ale funcționării statului.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
