Sport

VIDEO: CIL Blaj s-a calificat în sferturile de finală Under 19 după 3-2 cu Sticla Arieșul Turda!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj s-a calificat în sferturile de finală ale campionatului Under 19, după ce a învins în deplasare, scor 3-2 (2-1) pe Sticla Arieșul Turda! Un meci spectaculos, în care vizitatorii au condus cu 2-0, însă au fost egalați în minutul 63.

În sferturile de finală, CIL Blaj va evolua în deplasare, sâmbătă, 8 iunie, la ora 14.00, cu Inter Cizer (Sălaj). Oponenții au învins în precedentele tururi pe CA Oradea (5-0) și Plimob Sighetu Marmației (4-2), ambele jocuri, pe terenuri străine.

Un nou rezultat notabil pentru formația din „Mica Romă”, care și în runda precedentă s-a impus cu același scor cu Sparta Mediaș!

Echipa condusă de Adrian Damian a început excelent partida, conducând cu 2-0 prin golurile semnate de Cosmin Ioo (14), respectiv Schoppner (34), marcatori și în meciul precedent. Gazdele au reușit să egaleze din două lovituri de pedeapsă, în minutele 45 și 63, însă Fabio Cioancă a punctat din nou (65), semnând golul decisiv.

O victorie importantă pentru CIL Blaj la acest nivel de vârstă, campioana din Alba ajungând între primele 8 echipe din țară.

CIL: Andrei Hîrceagă – Antonio Mococian, Fabian Lațiu, Eduard Cîmpean/ cpt, Marius Moldovan, Darius Roșian, Cristian Ioo, Nicolae Țîntea, Cosmin Ioo. Daniel Schoppner, Fabio Cioancă; rezerve Răzvan Ivașcă, Alexandru Guță, Andrei Lața, Sebastian Costea, Eduard Cristea. Antrenor Adrian Damian.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult