VIDEO: Brudina de la Blandiana, ce pune viața cetățenilor în pericol, va deveni în curând istorie. A fost lansată licitația pentru construirea podului peste Mureș
Primăria Blandiana a lansat licitația pentru atribuirea lucrărilor necesare construirii podului peste Mureș, obiectiv ce va fi edificat între Acmariu și Balomir și care va lega comuna Blandiana de comuna Șibot.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și este estimat la 8,29 de milioane de lei,
TVA inclus. Podul reprezintă șansa locuitorilor din Blandiana la civilizație, dar și șansa să renunțe definitiv la arhaicele brudine, un fel de platforme plutitoare neomologate care sunt folosite de localnici de aproape 40 de ani, în absența unui pod peste râul Mureș.
Totodată, podul va ușura viața celor care fac naveta la Cugir, Sebeș, Alba Iulia și care, din cauză că iarna nu prea pot trece cu brudina, sunt nevoiți să ocolească kilometri buni, lucru care le diminuează substanțial veniturile și le fură ore din zi.
”Necesitatea modernizării infrastructurii rutiere și construcția podului peste râul Mureș vine din nevoia de a crea o infrastructură de drum destinată unui trafic local ușor cu acces facil către DN81, fiind cea mai scurta rută ce asigură accesul direct al cetățenilor comunei Blandiana cu ruta de transport național și totodată cu așezări urbane ce constituie poli de dezvoltare economică (Sebeș, Cugir, Alba Iulia).
În acest moment, traversarea râului se efectuează cu o ambarcațiune plutitoare ce pune în pericol viața cetățenilor. Astfel, construirea podului reprezintă principala necesitate a autorității locale în ceea ce privește infrastructura de acces.
Oportunitatea construirii podului este asigurată de finanțarea din Programul Național de Dezvoltare Locală 2017 – 2020”, se arată în caietul de sarcini. Achiziția implică construcția unui pod peste râul Mureș în lungime de aproximativ 122 de metri prevăzut cu 3 deschideri (3×40,75m) cu lucrări de sprijinire prin realizare de ziduri de sprijin din pământ armat cu geogrile. Lucrarea prevede realizare de trotuare și sistem de iluminat, dar și lucrări aferente scurgerii apelor pluviale, guri de scurgere, șanțuri, lucrări de semnalizare și siguranța circulației.
Termenul de finalizare este 2020. Cel mai probabil lucrările efective vor fi demarate în această vară, după finalizarea procedurii de licitație.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului
Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului Doi elevi de 15 si 16 ani s-au luat la bătaie în curtea unui liceu din Alba Iulia. Polițiștii au deschis dosar penal. La data de 12 noiembrie 2026, în urma unei sesizări primite de jandarmii din […]
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul Goana după aur la Roșia Montană continuă și în prezent, chiar dacă nu mai are amploarea de altădată. Mai multe galerii vechi au fost redeschise ilegal, iar unele persoane folosesc explozibili improvizați pentru a sparge roca în […]
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]
