VIDEO: Bazinul Olimpic – proiect finanțat de Guvern cu termen de finalizare necunoscut
Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că nu poate să precizeze data la care Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde în prezent se desfășoară lucrări de reabilitare, va fi dat în folosință.
Motivul este lipsa banilor pe care Guvernul României, mai precis Compania Națională de Investiții trebuia să-i aloce pentru finalizarea investiției. Prezentă la întâlnirea cu presa, Silvia Moldovan, directorul Serviciului Investiţii al primăriei a precizat că este vorba despre o sumă de 4 milioane de lei care încă nu a fost aprobată și pentru care documentația de avizare este amânată, din diferite motive, de la o lună la alta.
Vă reamintim că termenul pentru finalizarea lucrărilor avansat inițial de Compania Naţională de Investiţii a fost iulie 2011. La începutul acestui an primarul Mircea Hava a anunţat că bazinul se redeschide în luna mai, apoi că termenul se amână până pe 31 iulie a.c., iar acum baza sportivă nu va putea fi redată comunităţii nici în data de 1 septembrie.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia, lucrările sunt executate în proporţie de 70-75% şi în prezent se munceşte la finisaje, însă doar ”din bunăvoința constructorului” (firma Ben Oni Loghin din Alba Iulia subcontractoare a Trustului de Instalaţii, Montaj şi Construcţii Cluj care a câştigat licitaţia), care însă așteaptă să-și recupereze banii investiți.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]
Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”
Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]
