VIDEO Asociația Pro Infrastructură/ Autostrada Sebeș-Turda, loturile 3 și 4, la începutul lunii iulie
A trecut și luna iunie, iar circulația rutieră pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda nu s-a deschis cu toate promisiunile făcute. Conducătorii auto se văd nevoiți să suporte în continuare aglomerația de pe drumul național, dar până când, nu se știe nici acum.
Reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură din România (CNAIR) spun că inaugurarea va putea avea loc doar când lucrările vor fi gata în proporție de 100%. Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR, a declarat pentru ziarulnirea.ro că pe lotul 3 încă se fac măsurători de planeitate și rugozitate și se așteaptă rezultatele
măsurătorilor în funcție de care se va stabili când va fi inaugurat acest tronson.
El a spus că nu se poate estima o dată la care vor fi inaugurate cele două loturi, dar, ”dacă măsurătorile sunt bune, este posibil ca circulația să fie permisă chiar de luna viitoare, adică din iulie”.
În ceea ce privește lotul 4, se pare că și aici mai este de lucru la stabilizarea unor taluzuri care au luat-o la vale, se lucrează de asemenea la sistemul de retenție șicolectare a apelor meteorice, foarte important pentru prevenirea infiltrațiilor în corpul autostrăzii și, de asemenea, la înierbarea taluzurilor.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=31&v=snrb2kYkLYg
“Nici privind lotul 4 nu am fost notificați de către constructor sau de către reprezentantul firmei de consultanță angajată de CNAIR să supravegheze lucrările că acestea ar fi gata. Sperăm să putem anunța în scurt timp că lotul 4 este pregătit pentru deschidere chiar de luna viitoare. Cât privește posibilitatea permiterii circulației doar pe lotul 4, separat de lotul 3, această posibilitate este foarte puțin luată în calcul, întrucât ar exista o problemă cu descărcarea circulației dinspre Turda”, a mai spus Șerbănescu.
https://www.youtube.com/watch?v=jeQo7PtTjN4
”În ciuda presiunilor publice care se fac nu putem da drumul circulației până nu este totul perfect. Noi (n.r. – CNAIR) suntem primii care avem interesul să recepționăm lucrările și să dăm drumul circulației, iar lumea trebuie să priceapă acest lucru și să aibă încredere. Nu există niciun interes ascuns pentru care nu se dorește deschiderea circulației pe loturile 3 și 4, aparent finalizate. Însă nu putem trece peste niște aspecte care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor”, a ținut să puncteze reprezentantul CNAIR pentru ziarulunirea.ro.
Asociația Pro Infrastructura susține de mai multă vreme că sectorul de autostradă dintre Aiud și Turda este circulabil, dar că autoritățile statului întârzie să îl inaugureze din comoditate și inconștiență, lăsându-i pe șoferi să circule în condiții de risc doar pe DN1.
Câțiva membri ai asociației au și circulat cu mașina pe șoseaua încă neinaugurată, pentru a demonstra că e practicabilă. Argumentul n-a schimbat, însă, poziția CNAIR, care susține în continuare că toate lucrările prevăzute în proiect trebuie finalizate înainte de deschiderea circulației pe sectorul de autostradă.
Din păcate, în ciuda faptului că recepția celor două loturi de șosea s-a amânat, deja, de mai multe ori, nimeni n-ar putea să spună, nici măcar acum, când vor putea șoferii să circule pe autostradă, de la Aiud la Turda.
Lotul 3 are o lungime de 12,45 km şi urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea; km 41+250 – km 53+700. Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200). Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016. Aici, lucrările au început în mai 2014, cu proiectarea. În iunie, s-a intrat în legalitate în ceea ce priveşte executarea lucrărilor, prin eliberarea autorizaţiei de construire.
Lotul 4 are o lungime de 16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostrada A3 în zona Turda; km 53+700 – km 70+000. Constructor este PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH, cu contract de 470.004.894,83 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014. Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Albaiulianul Aurel Mărginean, sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani: „Respect și emoție”
Albaiulianul Aurel Mărginean, sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani: „Respect și emoție” O vârstă rară, un destin plin de amintiri și un moment de sărbătoare pentru întreaga comunitate. Albaiulianul Aurel Mărginean a împlinit 100 de ani, marcând un secol de viață, de bucurii, încercări și oameni dragi care i-au fost alături de-a lungul […]
Incendiu la Ocna Mureș: O locuință a fost cuprinsă de flăcări Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în orasul Ocna Mures, str. Infratirii. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 echipaj de prim ajutor, […]
Video | Sală Polivalentă, totuși, la Alba Iulia? Ideea, repusă pe tapet cu ocazia înființării noii echipe de baschet feminin: „Mergem din aproape în aproape”
Sală Polivalentă, totuși, la Alba Iulia? Ideea, repusă pe tapet cu ocazia înființării noii echipe de baschet feminin: „Mergem din aproape în aproape” Ideea construirii unei Săli Polivalente la Alba Iulia a fost repusă pe tapet cu ocazia înființării noii echipe de baschet feminin CSM-CSU, ce va activa în Liga I, al doilea eșalon valoric […]
