Victor Ponta: Se va circula neîntrerupt între Sibiu şi Deva, cel târziu, pe 15 noiembrie
Premierul Victor Ponta a spus că a vorbit cu reprezentanții firmei care construiește lotul III al autostrăzii Sibiu – Orăştie, iar termenul de finalizare al lucrărilor va fi respectat.
Premierul Victor Ponta a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că a avut discuţii cu reprezentanţii firmei care construieşte lotul III al autostrăzii Sibiu – Orăştie, dar şi cu oficialii CNADNR, care i-au confirmat că termenul de 15 noiembrie pentru finalizarea lucrărilor la acel tronson va fi respectat.
„Am rămas cu acel tronson al treilea, între Sibiu şi Deva, la care încă se lucrează. Înainte de a veni la Sibiu am discutat şi cu reprezentanţii firmei şi cu reprezentanţii CNADNR şi mi-au confirmat faptul că de data asta se vor ţine de termen şi pe 15 noiembrie, cel mai târziu, se va circula neîntrerupt între Sibiu şi Deva”, a declarat premierul.
Loturile 1, 2 şi 4 din autostrada Sibiu – Orăştie au fost deschise traficului în decembrie 2013, lotul trei, de la Sălişte la Cunţa, fiind încă în şantier din cauza alunecărilor de teren din zonă.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
