Actualitate

Victor Ponta: Continuarea proiectului USL este cea mai bună variantă. Cât e Băsescu preşedinte eu nu demisionez!

Ioana Oprean

Publicat

în

Primul ministru Victor Ponta a declarat, duminică seara, pentru Antena 3, că îşi doreşte să continue proiectul USL. 

Petrecerea Divorțaților

„Dacă mă iau după declaraţiile publice făcute de domnul Antonescu, nu va exista un viitor USL. Eu sper totuşi să găsim o soluţie, mâine, marţi, să mergem în continuare. Continuarea proiectului USL este varianta cea mai bună. Dacă mă întrebaţi pe mine, categoric aleg varianta continuării.„

Premierul a explicat că responsabilitatea USL nu stă pe umerii a doi oameni şi că este o întreagă echipă care poartă responsabiltiatea USL:

„Liviu Dragnea, Crin Antonescu, Radu Stroe şi cu mine. Eduard Helvig şi Daniel Constantin au venit ulterior şi alţii au continuat. Dar da, am fost o echipă care a lucrat. Ca să folosesc termeni economici, sunt acţionari. USL a fost votată de vreo 5 milioane de oameni. Nu mai este o chestie strict Antonescu – Ponta. Evident, însă, că liderii dau o anumită direcţie şi vroiam să remarcaţi că, dincolo de declaraţiile războinice, am mers pe ideea moderaţiei, pentru a găsi soluţii.„

Preşedintele PSD a explicat ce va face în cazul în care miniştrii liberali au de gând să demisioneze şi că nu va demisiona niciodată cât timp va fi preşedinte Traian Băsescu.

„O spun din nou astă seară. Cei patru oameni propuşi am vrut să îi numesc în funcţie, domnul Iohannis mi-a spus „nu acum”. Sunt funcţiile liberalilor, după structură. Domnul Antonescu îmi spune că vrea alte portofolii. Totuşi, structura Guvernului măcar o discuţi înainte. Eu am aflat de la televizor că urmează să fac asta. Dacă miniştrii liberali, aşa cum s-a întâmplat cu domnul Gerea şi domnul Chiţoiu, dacă aceştia îşi depun demisiile, voi asigura interimatele, dintre membrii Guvernului, până când sper că domnul Antonescu ar putea să se răzgândească, să se întoarcă. Legat de problema demisiei mele, cât e Traian Băsescu preşedinte, eu nu îmi dau demisia, pentru că următorul premier va fi numit de Traian Băsescu. Până la 21 decembrie nu îmi dau demisia.„

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult