Veşti bune pentru şoferi: Termenul pentru plata amenzilor ar putea crește
Parlamentarii vor să adopte un proiect de lege care le oferă şoferilor mai mult timp să plătească amenzile. Concret, în loc 48 de ore în care amenda poate fi plătită la jumătate, termenul s-ar putea mări până la 15 zile.
În momentul în care primeste o amendă pentru şofer începe o cursă contra cronometru. Are doar 48 de ore în care poate achita jumătate din valoarea acesteia. Ei bine, un astfel de stres ar putea să dispară în curând şi asta pentru că parlamentarii vor să prelungească perioada în care oamenii pot plăti amenda redusă.
Dan Marinescu, secretar de stat Ministerul Dezvoltării: „Se introduce o prevedere benefică, faptul că poate plăti o amendă contravențională la jumătate din minim în 15 zile lucrătoare, nu ca acum în 2 zile.
-E mai mult timp. Nu toată lumea dispune de bani chiar atunci în 48 de ore. Nu dispune de atâția bani.
-15 zile e ok. Ai timp să te duci. Dacă e închis la ANAF cumva, să ai timp.”
Propunerea le surâde şi celor de la taxe şi impozite: „Este şi în beneficiul nostru, pentru că odată relaxându-se acest termen şi contribuabilul plătind voluntar amenda respectivă, evităm toate formele ulterioare pentru încasare: de executare silită şi poprire şi aşa mai departe. Există şi posibilitatea ca cei care se culcă pe o ureche şi spun că… „lasă, că am 15 zile la dispoziţie” să depăşească termenul şi atunci să piardă această facilitate.”
În plus, proiectul de lege propune şi înfiinţarea unui cont în care se vor plăti toate amenzile. Oamenii vor putea să achite sancţiunile chiar şi online.
Dan Marinescu, secretar de stat Ministerul Dezvoltării: „Această lege de simplificare în relația cu cetățeanul, un cetățean care merge în concediu și ia o amendă contravențională și va avea posibilitatea să se întoarcă din concediu, să o plătească acasă.”
Proiectul a fost adoptat de Senat şi mai are nevoie doar de votul deputaţilor pentru a fi trimis către promulgare.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație
20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]
Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]
