Actualitate

Vești bune pentru polițiști: Curtea Constituțională a decis că anii de școală vor conta pentru pensie

Ioana Oprean

Publicat

în

Vești bune pentru polițiști: Curtea Constituțională a decis că anii de școală vor conta pentru pensie

Joi, Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate referitor la o prevederea Legii privin Statutul Polițistului care exclude absolvenții cu diplomă de licență a unui program de studii de ordine și siguranță publică, respectiv drept, oorganizat la forma de învățământ cu frecvență în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a MAI de la posibilitatea valorificării vechimii în structurile MAI în vederea stabilirii gradului profesional acordat după absolvire.

Petrecerea Divorțaților

„În şedinţa din data de 6 mai 2021, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă a art.21 alin.(5) din Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului, care exclude absolvenţii cu diplomă de licenţă ai unui program de studii de ordine şi siguranţă publică, respectiv drept, organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă în cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne de la posibilitatea valorificării vechimii în structurile Ministerului Afacerilor Interne în vederea stabilirii gradului profesional acordat după absolvire.

Decizia este definitivă şi general obligatorie”, arată un comunicat de presă de joi al CCR.

Dispoziţiile art.21 alin. (5) din Legea nr.360/2002, asupra cărora Curtea a decis că sunt neconstituţionale, prevăd următoarele: „Poliţistului care intră în corpul ofiţerilor de poliţie în condiţiile art.9 alin.(2) şi absolventului cu diplomă de licenţă al unui program de studii organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă în cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne i se acordă gradul profesional în funcţie de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, astfel: a) sub 5 ani – subinspector de poliţie; b) între 5 şi 10 ani – inspector de poliţie; c) peste 10 ani – inspector principal de poliţie”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult