Sport

Veste excelentă pentru AJF Alba și fotbalul județean: 320.000 de lei de la CJ Alba, pentru programul “Dezvoltarea și promovarea fotbalului în Județul Alba”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pentru al doilea sezon consecutiv, Consiliul Județean Alba este alături de fotbalul amator din județ, o veste excelentă pentru echipele participante în competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba. Astfel, în recenta ședință, de la finalul iunii iunie, CJ Alba a hotărât aprobarea cererii de finanțare depusă de AJF Alba a programului sportiv “Dezvoltarea și promovarea fotbalului în Județul Alba”, aferent sezonului competițional următor, 2019-2020, în sumă de 320.000 de lei, asta după ce, în campionatul precedent, 2018-2019, suma a fost de 290.000 de lei.

Petrecerea Divorțaților

“În numele cluburilor afiliate la AJF Alba, dorim să mulțumim Consiliului Județean Alba pentru încrederea acordată și sprijinul adus «Dezvoltării și Promovării Fotbalului în Județul Alba»”, este mesajul transmis de Cristian Petropulos, președintele AJF Alba.

Conform informațiilor furnizate de AJF Alba, în cadrul proiectului depus au fost cuprinse trei activități, după cum urmează: plata baremelor de arbitraj și secretar de joc la toate competițiile organizate de Asociația Județeană de Fotbal Alba; Campionatul Munților Apuseni, competiție rezervată zonei rurale a munților Apuseni, ce se va desfășura în perioada 14 iulie-4 august; Festivitate premiere, final de sezon competițional 2019-2020. Data limită de înscriere în competiții este 16 iulie, o condiție fermă impusă fiind aceea ca cluburile să nu aibă datorii! După respectiva data sunt prevăzute, la Univeristatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, ședințele de lucru cu reprezentanții Ligii a 4-a (17 iulie), Ligii a V-a (18 iulie) și campionatelor de juniori (19 iulie).

*Avantaj pentru echipe, baremele de arbitraj subvenționate

Pentru a putea accesa această subvenție, cluburile trebuie să nu aibă restanțe din sezonul 2018-2019 către AJF Alba și să achite partea nesubvenționată înaintea începerii campionatului. Echipele au obligația de a achita sumele aferente jocurilor din tur, în funcție de numărul jocurilor care le va disputa acasă, până cu 48 de ore înaintea începerii campionatului, altfel vor achita baremul integral, nesubvenționat, pe toată durata sezonului, urmând să achite baremul înaintea sau imediat după terminarea jocului disputat “acasă”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0  (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]

Citește mai mult