Ştirea zilei

USL blochează reforma în sistemul asiStenţei sociale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Legea cadru a asistenţei sociale a fost amânată de trei ori în plenul Senatului „datorită” opoziţiei, care nu îndrăzneşte să voteze împotriva ei, dar uzează de toate tertipurile regulamentare ca să tergiverseze supunerea ei la vot. Un exemplu: se retrage „pentru consultări” dar nu mai revine în sală ca să nu mai existe cvorum. Şi domnul Mircea Geoană amână sine die votarea…
De 20 de ani românilor li s-a tot promis bunăstare accelerată fără să li se spună că aceasta nu poate fi obţinută decât PE DATORIE, întrucât ţara nu are resursele corespunzătoare. Aşa s-a ajuns ca în 2011 să avem aproape 20 miliarde lei cheltuieli cu asistenţa socială în condiţiile în care împrumutăm bani ca să acoperim deficitul bugetar de 4,4% convenit cu FMI. Deficit cauzat de mărimea acestei cheltuieli asistenţiale. În memorandumul cu BM România s-a angajat să reducă cheltuielile asistenţiale până la 2,1% din PIB în 2013. De câţiva ani dăm mai mulţi bani la Sănătate, dar serviciile medicale sunt tot mai proaste, dăm mai mulţi bani la pensii dar pensionarii o duc tot mai greu, se plătesc 20 miliarde pentru asistenţa socială dar cei care au cu adevărat nevoie de ea nu primesc ajutorul necesar. REFORMA propusă prin Legea asistenţei sociale tocmai aceste anomalii vrea să le corecteze. Întrucât sumele planificate nu acoperă nevoia de asistenţă existentă, iar surse suplimentare nu există, singura soluţie este stoparea risipei banilor publici, stoparea fraudării acestora, eliminarea banilor daţi pe nedrept. ACEASTA ESTE IDEEA CENTRALĂ a noii Legi a asistenţei sociale blocată de opoziţie, iresponsabil, în Senat. Banii trebuie să fie îndreptaţi de la falşii asistaţi către cei care au nevoie cu adevărat.
    Până acum sistemul de asistenţă socială era o plasă cu ochiuri mult prea mari. România a devenit celebră pentru că are sate întregi de nevăzători care merg pe bicicletă, conduc maşini sau muncesc în străinătate, are asistaţi sociali cu maşini de lux în ogradă şi palate cu arhitecturi asiatice, are asistaţi cu handicapuri locomotorii care o iau la fugă la apariţia poliţiei, are asistaţi apţi de muncă dar care se mulţumesc cu puţinul dat de la stat. Legea doreşte să pună capăt risipei şi să unifice criteriile de stabilire a gradelor de dizabilitate. Pentru aceasta se propune înfiinţarea Institutului Naţional de Evaluare a Dizabilităţii, prin unificarea structurilor existente şi armonizarea criteriilor medicale de acordare a gradului de dizabilitate.
Reforma sistemului de asistenţă socială este un angajament esenţial în acordul României cu CE, BM şi FMI. De altfel obstrucţionarea votării legii împiedică ţara să primească 500 milioane euro de la Banca Mondială, bani destinaţi exclusiv reformării sistemului de asistenţă socială. Opoziţia blochează reforma crezând că face un rău Guvernului Boc. În realitate sabotarea acordului cu FMI face un mare rău românilor. Acordul cu FMI reprezintă „plasa de siguranţă” oferită României în perspectiva accentuării turbulenţelor economice şi financiare globale iar opoziţia dă lovitură după lovitură tocmai la temelia acestei ancore de siguranţă.
Legea încearcă să limiteze dependenţa oamenilor faţă de ajutorul statului, încurajându-i – prin stimulente bine definite atât pentru ei cât şi pentru angajatori – să redevină activi. Pe de altă parte prin noua lege este mult simplificată întocmirea dosarelor, astfel încât beneficiarii asistenţei să nu mai fie puşi pe drumuri. Solicitanţii vor întocmi o singură cerere şi se vor adresa unui singur birou al unei singure instituţii.
În legătură cu îndemnizaţiiie persoanelor cu handicap legea subsecventă stipulează că acestea vor fi acordate în baza unei analize socio-economice, la fel ca în Franţa, Olanda, Polonia, Estonia etc. Nu vor mai exista două pensii: una pentru handicap şi alta de invaliditate. Fiecare beneficiar va opta pentru cea mai mare dintre ele, la fel ca în celelalte state europene. O parte din vulnerabilităţile sistemului de asistenţă socială au venit din modul în care s-a efectuat inspecţia socială. Au existat ZERO SANCŢIUNI, deci este clar că ea a fost pur formală. Noua lege propune crearea unei infrastructuri şi logistici potrivite astfel încât inspectorii să poată sancţiona pentru nereguli inclusiv administraţiile locale, responsabile pentru anchete superficiale sau corupte. La nivelul Judeţului Alba, există la data de azi (30 sept. 2011) 16577 asistaţi sociali, copii şi adulţi în scădere faţă de trim.l 2010 când numărul lor era 18.506. Se lucrează încă la verificarea dosarelor în spiritul eficientizării sumelor utilizate.
Opoziţia este conştientă că noua lege este bună. Nu-i convine însă că ea va aduce îmbunătăţiri esenţiale ale sistemului, înseamnă REFORMĂ reală, şi este creaţia PDL. De aceea blochează iniţiativa legislativă, chiar cu SACRIFICAREA INTERESULUI NAŢIONAL. Opinia publică trebuie să fie informată asupra acestui adevăr.
Senator PD-L Alba Alexandru PEREŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența unui URS, semnalată în comuna Șugag: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui URS, semnalată în comuna Șugag: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În comuna Șugag a fost semnalată prezența unui urs, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 28 iunie 2026, la ora 21.35. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Regulament nou privind curățenia în Alba Iulia, în pregătire: Amenzi drastice și „toleranță zero” pentru cei care își lasă clădirile în paragină sau ignoră zăpada. Cât va „costa” să scuturi covoare pe geam

Ioana Oprean

Publicat

în

Regulament nou privind curățenia în Alba Iulia, în pregătire: Amenzi drastice și „toleranță zero” pentru cei care își lasă clădirile în paragină sau ignoră zăpada. Cât va „costa” să scuturi covoare pe geam Administrația locală din Alba Iulia introduce prin proiectul de hotărâre nr. 235 din 17 iunie 2026, pus în consultare publică, un nou […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De Sânziene, un nou început pentru badea Virgil din Apuseni. După renovarea casei, bărbatul cu o singură mână a primit în dar un triciclu electric

Ioana Oprean

Publicat

în

De Sânziene, un nou început pentru badea Virgil din Apuseni. După renovarea casei, bărbatul cu o singură mână a primit în dar un triciclu electric În inima Munților Apuseni, acolo unde timpul pare să curgă mai încet, iar viața este adesea o luptă dusă în tăcere, badea Virgil a trăit de Sânziene o zi pe […]

Citește mai mult