USL Alba – ”politicieni de grădiniță”
Uniunea social-liberală Alba scârțâie din toate încheieturile. În ședințele din Consiliul Local Alba Iulia există o adevărată concurență între PSD și PNL, consilierii ce fac parte din aceste partide votează constant unii împotriva altora, ceea ce l-a făcut pe primarul Mircea Hava să-i caracterizeze drept ”politicieni de grădiniță”.
Cel mai recent exemplu este ședința de consiliu local de ieri, unde la desemnarea reprezentanților administrației locale în consiliile de conducere ale școlilor și grădinițelor din municipiu, consilierii PNL s-au coalizat cu cei de la PDL și l-au desemnat pe Dorin Pocol la Colegiul ”Horea, Cloșca și Crișan”, în defavoarea social-democratului Ovidiu Jidveian care anunțase din start că dorește să facă el parte din acel consiliu. Nu putem să nu remarcăm aici și ”glumița” făcută de liberalul Rareș Buglea, care l-a propus pe Jidveian la Grădinița ”Scufița Roșie”.
De asemenea, aceiași consilieri au profitat de absența PSD-istului Bogdan Medrea (aflat în concediu) și l-au ”ostracizat” la una dintre grădinițe (consilii de care, din motive necunoscute, s-au ferit majoritatea consilierilor).
În replică, PSD s-a coalizat la vot cu PDL, îndepărtându-l pe cel propus de liberali să reprezinte CL Alba la Liceul de Muzică și Arte Plastice, dar au dat și ”lovitura finală”, votând pentru cesionarea contractului de asociere cu Grup Corint către firma Corint SRL, vot la care liberalii s-au abținut.
Se pare că și în CJ Alba există o atât de mare ”disponibilitate” a consilierilor PSD și PNL să voteze proiectele propuse de PDL, încât s-ar putea concluziona că își doresc să intre cât mai repede sub pielea celor doi lideri locali ai democrat-liberalilor – Ion Dumitrel și Mircea Hava.
Astfel, nu este exclus ca cele două partide care formează uniunea să ”se faulteze” reciproc și în campania electorală, chiar dacă nu ”pe față”. Motive sunt suficiente, cel mai important fiind faptul că există o concurență între cei care vor să candideze pe aproape toate colegiile.
În consecință este posibil ca cele două organizații locale (PNL Alba și PSD Alba) să nu-și mobilizeze activul de partid pentru a-și sprijini aliatul, ba dimpotrivă, există semnale că își vor face unul altuia anticampanie.
Rămâneți pe ziarulunirea.ro, vom urmări cu atenție și vom transmite orice ”mișcare”. Se anunță o campanie electorală interesantă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă
15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]