Ştirea zilei

UPDATE| ZERO teste de salivă pentru școlile din județul ALBA, pentru săptămâna viitoare

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

Criza testelor de salivă destinate instituțiilor de învățământ, pentru testarea elevilor, nu ocolește județul ALBA, iar  la momentul redactării acestui articol, dimineața zilei de 9 decembrie, stocul efectiv, pentru testarea elevilor în cursul dimineții zilei de luni, este ZERO, astfel unitățile de școlarizare se află, deocamdată, în imposibilitatea testării elevilor conform graficului stabilit.

Petrecerea Divorțaților

În trecutul apropiat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a efectuat două transporturi, la solicitarea și dispoziția Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei. ISU Alba se ocupă strict de logistica de transport a testelor de salivă destinate elevilor, pe care le predă Inspectoratului Școlar Județean Alba, urmând ca cei din urmă să urmeze protocolul propriu de distribuție. Șansele ca instituțiile de învățământ să nu beneficieze de teste de salivă în dimineața zilei de luni sunt ridicate fiindcă până la ora 10:30 a zilei de joi, 9 decembrie, ISU Alba nu a primit nici o solicitare ori dispoziție de preluare de teste de salivă de la centrele regionale ca ulterior acestea să ajungă la Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Direcția pentru Sănătate Publică Alba confirmă, la solicitarea ZiarulUnirea.ro, faptul că stocul efectiv de teste de salivă este ZERO. De asemenea, Valer Cerbu, directorul celui mai mare Colegiu Național din Județul Alba, „Horea, Cloșca și Crișan”, declară: „Nu avem, deocamdată, testele pentru ziua de luni a săptămânii viitoare, nu știm în acest moment dacă au să vină sau când au să vină, dar la cabinetul medical avem teste rapide pe care le putem utiliza în cazul în care un elev solicită, ori constatăm că acesta prezintă simptome”.

Inspectoratul Școlar Județean Alba va reveni cu precizări.

UPDATE: Din testele primite săptămâna trecută, un număr de aproximativ 30 000 au fost distribuite în școli pentru testarea de lunea viitoare. La nivelul județului Alba, sunt aproximativ 50 000 de elevi.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult