Unul din cinci oameni infectați este ASIMPTOMATIC: Studiu despre COVID-19
Unul din cinci oameni infectați este ASIMPTOMATIC: Studiu despre COVID-19
Conform concluziilor unui studiu realizat într-unul dintre principalele focare ale pandemiei din Germania şi dat publicităţii luni, o persoană infectată cu noul coronavirus din cinci nu prezintă vreun simptom al bolii COVID-19, transmite AFP.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Bonn a desfăşurat un studiu asupra bolnavilor înregistraţi la Gangelt, un mic oraş de aproximativ 11.000 de locuitori din districtul Heinsberg, unul dintre principalele focare ale epidemiei de coronavirus din Germania, după ce un cuplu infectat a participat la un carnaval local, scrie agerpres.ro.
Acest studiu, bazat pe intervievarea şi analiza situaţiei medicale a unui număr de 919 persoane din 405 gospodării, a permis şi determinarea cu precizie a mortalităţii. La Gangelt, aproximativ 15% din populaţie a fost infectată. Rata mortalităţii în rândul celor bolnavi de COVID-19 a atins 0,37%.
„Dacă extrapolăm aceste valori la cele peste 6.700 de decese puse pe seama COVID-19 în Germania, numărul total de persoane infectate va fi estimat la aproximativ 1,8 milioane”, conform studiului, adică un număr „de zece ori mai mare faţă de numărul total de cazuri înregistrate oficial”.
„La Gangelt, 22% dintre persoanele infectate nu au prezentat niciun simptom”, conform studiului.
„Faptul că, aparent, o infecţie din cinci se desfăşoară fără simptome vizibile sugerează că persoanele infectate, care răspândesc virusul şi care pot contagia şi alte persoane, nu pot fi identificate într-o manieră fiabilă pe baza simptomelor cunoscute ale bolii”, a susţinut profesorul Martin Exner, coautor al studiului.
Acest aspect confirmă, conform lui Exner, importanţa regulilor generale de distanţare şi de igienă.
„Toate persoanele presupuse a se afla într-o stare bună de sănătate pe care le-am întâlnit pot fi purtătoare ale virusului fără să ştie. Trebuie să fim conştienţi şi să acţionăm în consecinţă”, a mai susţinut cercetătorul, în timp ce Germania a început relaxarea treptată a măsurilor împotriva noului coronavirus.
Regiunea Heinsberg a devenit un focar al epidemiei după organizarea unui carnaval. Majoritatea persoanelor care au fost contaminate au prezentat simptome, mai mult decât alţi bolnavi care nu au participat la carnaval.
„Pentru a determina dacă apropierea fizică cu alţi participanţi şi circulaţia crescută a picăturilor de salivă prin conversaţii şi cântece au contribuit la o evoluţie mai puternică a bolii, am planificat investigaţii suplimentare”, a mai susţinut echipa de cercetători.
Studiul indică, printre altele, şi că numărul de infecţii produse în cadrul aceleiaşi familii sunt reduse şi că, în general, rata de infectare pare „foarte similară la copii, adulţi şi persoane în vârstă şi nu pare să depindă de vârstă sau de sex”.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
