Unul din cele trei spitale mobile din Europa va fi amplasat în România: Va avea toate dotările necesare, de la CT la sală de operaţii
Trei spitale mobile vor fi în cel mult doi ani în Europa, dintre care unul va fi amplasat în România, sub Protecţia Civilă a UE, a anunțat joi Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Arafat a mai afirmat că, în plus, țara noastră va achiziționa cu fonduri europene un spital mobil de nivel II, cu toate dotările, inclusiv săli de operații.
„Avem două proiecte europene în care suntem implicaţi. Unul e pe fonduri europene româneşti în care suntem implicaţi în achiziţia unui spital mobil de nivel II, cu toată dotarea lui, la care aşteptăm să se deruleze procedura. Anul acesta sperăm să-l primim. Dar mai este şi un proiect european care se numeşte EMT (Emergency Medical Teams), unde România este membră”, a precizat Raed Arafat, citat de Agerpres.
Șeful DSU a explicat de ce, în cazul producerii unui seism catastrofal, sunt folosite mai ales spitale mobile.
„Aceste spitale au toate dotările necesare, de la CT, la sală de operaţii, la absolut totul. Pe lângă asta, dacă ai o situaţie, să zicem că în Bucureşti, noi nu trebuie neapărat să asigurăm tratamentul în Bucureşti. Trebuie să ieşim din ideea asta de cutii, să înţelegem că vorbim de o ţară întreagă. În momentul în care vezi că în Bucureşti capacitatea spitalicească nu poate să facă faţă, există toate modalităţile şi toate mijloacele la dispoziţia noastră pentru a trasfera bolnavii în alte zone din ţară care nu sunt afectate, aşa cum se întâmplă acum în Turcia”, a mai afirmat secretarul de stat Raed Arafat.
Sursa: zcj.ro
Foto: CJ Iași
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

