Universitatea albaiuliană a primit şapte studenţi din afara graniţelor ţării
În cursul zilei de ieri, în Sala Senatului Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, a avut loc primirea studenţilor Erasmus incoming care vor studia în cadrul facultăţilor instituţiei de învăţământ superior albaiuliene în semestrul al II-lea al anului universitar 2010/2011. Este vorba despre un număr de şapte studenţi, în anii II şi III din Turcia, Bulgaria şi Cehia. Aceştia sunt: Klara Blahova, Masaryk University (Republica Cehă); Seher Çolak, Balikesir University (Turcia); Rana Coşkun, Adiyaman University (Turcia); Aneliya Hristova, St. Cyril and St. Methody University (Bulgaria); Ismail Ilkiz, Balikesir University (Turcia); Tolga Erdogan, Adiyaman University (Turcia) şi Osman Murat, Adiyaman University (Turcia). Aceştia au fost primiţi de către reprezentanţi ai conducerii Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi ai studenţilor din Cetatea Unirii, de coordonatorii care vor avea grijă ca fiecare dintre tinerii oaspeţi să se simtă ca acasă în cadrul instituţiei şi la Alba Iulia, prezenţi fiind inclusiv trei foşti studenţi Erasmus din Polonia. După prezentările şi urările de rigoare studenţii străini au făcut un tur al universităţii albaiuliene pentru a se familiariza cu spaţiile în care vor studia timp de un semestru. „Având în vedere numărul de studenţi Erasmus incoming la universitatea albaiuliană din semestrele I şi II, anul universitar 2010/2011 devine cel mai bun an Erasmus din acest punct de vedere de până acum. Este vorba despre un total de 20 de studenţi străini din Polonia, Turcia, Cehia şi Bulgaria”, a precizat drd. Carina Duban, Departamentul de Relaţii Internaţionale. Le transmitem şi noi bun venit studenţilor şi sperăm că vor pleca de aici cu un plus în bagajul de cunoştinţe, cu noi prieteni şi cu o impresie bună despre ceea ce înseamnă învâţământul, cultura, oamenii din Alba Iulia. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]