Actualitate

Universitatea „1 Decembrie 1918” (Galerie foto): Prima promoţie care celebrează absolvirea în Piaţa Cetăţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În noua şi moderna Piaţă a Cetăţii, aflată în curs de amenajare în faţa Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, s-a desfăşurat ceremonia de absolvire a studiilor universitare de licenţă sau master a promoţiei 2012, în prezenţa unei numeroase asistenţe formate din părinţi, unii având în mâini frumoase buchete de flori, bunici şi alte rude sau prieteni ai absolvenţilor,  care au ţinut să fie alături de cei dragi în acest moment solemn şi, totodată, sărbătoresc. Au absolvit sute de tineri la Facultatea de Istorie şi Filologie, Facultatea de Ştiinţe, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale şi Facultatea de Teologie Ortodoxă. *Mascota UAB, preferata absolvenţilor pentru fotografii

Petrecerea Divorțaților

Înaintea debutului oficial al ceremoniei, foarte mulţi dintre studenţii şi masteranzii universităţii, indiferent de vârstă, au ţinut să se fotografieze cu mascota UAB, care a constituit un punct de atracţie şi pentru ceilalţi spectatori, îndeosebi pentru copii. Universitatea „1 Decembrie 1918”, recunoscută pretutindeni

Pe scena din Piaţa Cetăţii au urcat aproape toţi membrii Senatului UAB şi invitaţii, iar „maestru de ceremonii” a fost şi de această dată apreciatul dascăl filolog Diana Câmpan, purtătorul de cuvânt al UAB. „O vorbă din popor spune că ploaia aduce belşug. Voi sunteţi o promoţie care va aduce mult belşug  ţării. (…) Veţi lua cu voi un pachet de amintiri pe care să le puneţi în buzunarele sufletelor. Voi veţi fi ambsadorii instituţiei noastre în ţară şi în străinătate”, a spus conf. univ. dr. Diana Câmpan. După intonarea imnului absolventului „Gaudeamus igitur”, ÎPS Irineu le-a adresat tinerilor un cuvânt de învăţătură, arătând că studiile absolvite de studenţi şi masteranzi reprezintă cheia spre succes şi împliniri şi le-a cerut, totodată, să-l poarte mereu pe Dumnezeu în suflet, citind Evanghelia şi spunând rugăciunea domnească „Tatăl nostru” şi să nu transforme viaţa nici în comedie, nici în tragedie, ci să se bucure de ea ca de un dar divin.  Rectorul  Daniel Breaz a declarat că Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia nu mai este o instituţie tânără, ci a devenit una consacrată şi respectată atât în ţară, cât şi în străinătate şi le-a spus absolvenţilor că trebuie să fie mândri că au terminat la UAB, deoarece şi universitatea este mândră de ei. „Sper să fiţi ambasadorii instituţiei noastre, vocea noastră, iar unde veţi munci, unde veţi călători, unde vă veţi desfăşura activitatea veţi cinsti Universitatea «1 Decembrie 1918» Aici aţi învăţat şi v-aţi dezvoltat profesional, aţi învăţat meserie, aţi învăţat lucruri foarte bune. Vă doresc să fiţi perseverenţi şi să puteţi cinsti numele UAB. Vă doresc mult succes în viaţa dumnevoastră”, a spus prof. univ. dr. Daniel Breaz, convins că unii dintre tineri vor continua cu masteratul la UAB, iar alţii, cu doctoratul. Prefectul Dan Simedru le-a mărturisit studenţilor că cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa au fost anii studenţiei şi a avut numai cuvinte de laudă la adresa Universităţii „1 Decembrie 1918” , „o universitate deosebită”. El a mulţumit corpului profesoral pentru înaltul profesionalism de care dă dovadă, accentuând că acesta a demonstrat că poate fi de elită, felicitându-i deopotrivă pe absolvenţi.  Primarul Mircea Hava a apreciat că Universitatea „1 Decembrie 1918”  îi este cea mai dragă instituţie de învăţământ din oraş, deoarece studenţii dau viaţă Cetăţii, arătând că este prima promoţie care-şi sărbătoreşte absolvirea în Piaţa Cetăţii. „Aş vrea să zâmbiţi, pentru că suntem într-un loc deosebit şi într-un moment deosebit. Vă mulţumesc că existaţi”, a spus primarul Mircea Hava, lansându-le totodată invitaţia de a participa şi azi la manifestările dedicate „Zilelor Municipiului Alba Iulia”, oraş unde vor fi mereu bineveniţi. Festivitatea a continuat după algoritmul obişnuit, cu decernarea diplomelor de merit celor mai conştiincioşi studenţi de la cele 4 facultăţi, unii dintre ei finalizând studiile chiar cu media 10.00. Diplomele au fost decernate de Gabriel Bărbuleţ (şeful Departamentului de Filologie), Maria Popa (decan Facultatea de Ştiinţe), Ioan Gânfălean (decan Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale) şi Emil Jurcan (decan Facultatea de Teologie Ortodoxă). Au urmat mesajul absolventei Florina Laura Şandru şi a preşedintelui Asociaţiei Absolvenţilor „Alumni UAB”, Cristian Dima, iar tinerii au rostit în cor împreună cu preşedintele Ligii Studenţilor UAB, Janeta Lăpăduş, „Jurământul absolventului”. La final, rectorul Daniel Breaz i-a declarat pe toţi absolvenţi, prilej pentru tineri să-şi arunce tocele în aer. Apoi, studentul care a preluat cheia UAB a transmis mesajul său de felicitare, ceremonia încheindu-se cu imnul absolvenţilor, „Gaudeamus igitur”. Felicitări şi mult succes pe piaţa muncii!

 Robert GHERGU

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

9 noiembrie 2026 | Nouă persoane salvate pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri au primit salvatorii montani

Ioana Oprean

Publicat

în

Nouă persoane salvate pe munte în România în ultimele 24 de ore: Câte apeluri au primit salvatorii montani Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 8 apeluri prin care a fost solicitată intervenția de urgență a echipelor de salvare montană, în urma cărora au fost salvate 9 persoane, a anunțat Salvamont România […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensionarii primesc bani în plus în decembrie 2026! Cine încasează 500 de lei înainte de Crăciun și ce sume intră pe lângă pensie

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionarii primesc bani în plus în decembrie 2026! Cine încasează 500 de lei înainte de Crăciun și ce sume intră pe lângă pensie Vești importante pentru milioane de pensionari din România! Luna decembrie 2026 vine cu bani în plus pentru persoanele cu venituri de până la 3.000 de lei. Statul acordă a doua tranșă a […]

Citește mai mult

Actualitate

Ursula von der Leyen vine astăzi în România: Se întâlnește cu Nicușor Dan și Luca Niculescu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ursula von der Leyen vine astăzi în România: Se întâlnește cu Nicușor Dan și Luca Niculescu Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua luni o vizită în România, în cadrul unui turneu în regiunea Mării Negre. Aceasta se va întâlni cu președintele Nicușor Dan și cu premierul Luca Niculescu. Potrivit programului transmis de […]

Citește mai mult