Uniunea Europeană a implementat prima legislație dedicată combaterii violenței împotriva femeilor: De ce nu este inclus violul în document
Uniunea Europeană a implementat prima legislație dedicată combaterii violenței împotriva femeilor: De ce nu este inclus violul în document
Marți, statele membre ale Uniunii Europene au aprobat prima lege europeană destinată să lupte împotriva violențelor față de femei. Totuși, legislația nu include prevederi specifice privind violul, deoarece nu s-a ajuns la un consens cu privire la o definiție comună, conform informațiilor furnizate de AFP.
Directiva a obţinut undă verde în aprilie din partea Parlamentului European. Această adoptare formală de către Consiliul UE (reprezentantul celor 27 de state membre) este ultima etapă legislativă.
Textul incriminează la nivel european mutilările genitale feminine, căsătoria forţată, difuzarea neconsimţită a unor imagini intime şi hărţuirea cibernetică. Textul stabileşte pedepse minime de la un an la cinci ani de închisoare, în funcţie de delict.
Directiva prevede circumstanţe agravante – de exemplu atunci când victima este un copil sau o parteneră de viaţă sau fostă parteneră de viaţă -, ceea ce duce la pedepse mai aspre.
Ea facilitează de asemenea semnalarea violenţelor către autorităţile competente.
Citește și: Codul Muncii 2024: Care sunt categoriile de oameni care pot refuza munca de noapte. Noua lege a trecut de Plenul Camerei Deputaților

„Violenţa la adresa femeilor şi violenţa în familie sunt delicte persistente. Această lege va garanta, la scara UE, că autorii (faptelor) vor fi sever sancţionaţi şi că victimele vor primi tot sprijinul de care au nevoie”, a comentat ministrul justiţiei belgian, Paul Van Tigchelt, a cărui ţară exercită preşedinţia Consiliului UE.
Textul a făcut obiectul unor intense discuţii vreme de mai multe luni, în special asupra problemei privind definirea juridică a violului, care diferă în ţările din UE.
Țările membre au 3 ani pentru transpunerea directivei în legislațiile naționale
Proiectul, astfel cum a fost prezentat în martie 2022 de Comisia Europeană, prevedea în articolul său 5 o definiţie a violului fondată pe absenţa consimţământului. Parlamentul European şi ţări precum Belgia, Grecia, Italia, Luxemburg şi Suedia erau pe aceeaşi linie.
Citește și: Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Însă alte circa zece state membre, printre care Franţa, Germania şi Ungaria, s-au opus includerii violului în legislaţie, considerând că UE nu are competenţă în materie şi că textul riscă să fie respins de justiţia europeană în caz de recurs.
„Ne-ar fi plăcut ca această directivă să fie un pic mai ambiţioasă”, a recunoscut marţi ministrul spaniol al egalităţii, Ana Redondo, sosind la o reuniune de la Bruxelles. Cu toate acestea, ea a apreciat că această legislaţie este „un bun punct de plecare”.
Ţările membre vor avea trei ani pentru a transpune directiva în legislaţiile lor naţionale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
